Numarul total de carduri emise in Romania de bancile membre ale Europay International se ridica la sfarsitul primului trimestru al acestui an la 689.000. Volumul tranzactiilor realizate cu ajutorul acestor instrumente a urcat la peste 343 milioane de euro in ultimele douasprezece luni.

La sfarsitul lunii martie, in Romania se aflau in circulatie 597.000 de carduri de debit emise sub marcile Europay Maestro sau Cirrus, potrivit informatiilor date publicitatii de Europay International.

Acestea au fost folosite in perioada aprilie 2000-martie 2001 in aproape 10 milioane de tranzactii, a caror valoare insumeaza circa 290 milioane de euro.

Segmentul cardurilor de debit este de departe cel mai dezvoltat de pe piata romaneasca a mijloacelor de plata, cresterea sa constanta fiind stimulata si de extinderea folosirii acestora pentru plata salariilor, in primul rand in companiile private, dar si in sectorul bugetar.

Desi anul 2000 a consemnat o dublare a numarului de carduri Europay emise in Romania, piata acestora este inca foarte mica, la mare distanta de ceea ce se intampla in tari ca Polonia (peste 4,6 milioane de carduri de debit) sau Ungaria (2,3 milioane).

Inca mult mai redusa este raspandirea cardurilor de credit, Eurocard-MasterCard, care de-abia au ajuns la sfarsitul primului trimestru la 92.000. drept rezultat, numarul tranzactiilor realizate prin intermediul acestor mijloace de plata a fost de numai 1,2 milioane.

Practic, romanii au cheltuit de pe cardurile Eurocard-MasterCard cu putin peste 52 milioane de euro in perioada aprilie 2000 – martie 2001.

Ca de altfel intreaga piata, cota detinuta in Romania de cardurile Europay suporta constrangerile rezultate din disponibilitatea redusa a comerciantilor de a accepta aceste mijloace de plata.

La sfarsitul primului trimestru, aproape 7.000 de comarcianti acceptau plata produselor cumparate de la ei cu carduri Eurocard-MasterCard, iar numai 1.200 detineau terminale POS pentru plata prin intermediul cardurilor marca Maestro.

De asemenea, numarul punctelor – sucursale de banci, hoteluri, case de schimb valutar – in care se poate obtine cash prin prezentarea unui card Eurocard-MasterCard a urcat la 813.

Retelele bancilor romanesti membre ale Europay International asigura in prezent servicii pentru detinatorii acestor marci de carduri prin numai 896 de automate bancare (ATM).

Desi numarul acestora creste continuu, dinamica este prea redusa pentru ca piata sa ajunga la nivelul de dezvoltare al altor tari din regiune. Pe de alta parte, nici nu exista o cerere puternica din partea clientilor, care sa preseze bancile sa-si extinda retelele de ATM-uri.

Cultura cash-ului are inca radacini foarte puternice in Romania si, drept consecinta, cumparaturile prin carduri la comercianti detin o pondere de maximum 3% din valoarea tranzactiilor. Totusi specialistii din domeniu estimeaza ca aceasta piata va inregistra o crestere sustinuta in urmatorii ani.

Pe piata romaneasca a cardurilor sunt in prezent zece emitenti de carduri (Banca Agricola, Bank Austria Creditanstalt, Banca ?iriac, Banc Post, BRD, Banca Transilvania, Citibank, Alpha Bank, Grupul BCR si RIB) care au emis 44 de tipuri diferite de carduri active, dintre care 23 emise sub licenta Visa, 16 sub Europay si sapte sub Amercian Express.

Cu o singura exceptie – BRD VISA Clasic, in lei – toate cardurile puse in circulatie sunt de debit, iar statisticile bancilor arata ca gradul de utilizare al acestora este intr-o proportie de peste 90% numai la ATM-uri pentru eliberarea de numerar.