In urma cu 118 ani, la 26 februarie 1891, 24 de arhitecti au fondat Societatea Arhitectilor din Romania, cu Alexandru Orascu presedinte. Atat Societatea, cat si Corpul Arhitectilor au fost desfiintate in 1948 si inlocuite in 1952 cu Uniunea Arhitectilor. In 1991, cand a fost sarbatorit Centenarul Societatii Arhitectilor, a fost reluata si traditia stralucitoarelor baluri anuale.
politica Romaniei si Balul Arhitectilor. Cei care s-au ocupat de aceste evenimente, Filiala teritoriala Brasov-Covasna-Harghita, le-au asigurat doua locatii. Sala Coloanelor de la Cercul Militar, opera remarcabila din perioada interbelica a arhitectului Constantin Iotzu, a gazduit conferinta, iar seara, holul central al Complexului Aro-Palace, un dialog arhitectural intre arhitectii Horia Creanga si Ion Radacina, a devenit un 
cadru plin de stralucire pentru bal.
Conferinta si-a propus prea multe teme de discutii (incat s-a dovedit imposibil sa se pastreze programul stabilit), iar subiectele au excelat prin diversitate, de la Problematica concursurilor de arhitectura si procedurile privind achizitiile publice in proiectare (Monica Lotreanu) la Politici pentru consultare publica (Anca Ginavar), de la Patrimoniu si oras (Virgil Polizu) la Dezastru ecologic si arhitectural pe Valea Prahovei (Nicolae Radulescu-Dobrogea), de la Exista arhitecti in Romania? (Stefan Bortnowski) la Arhitectura in Romania: profesie, oameni, practici (Rudolf Poledna), de la Dezvoltare urbana in zona centrala a Timisoarei – pasi pentru un proiect (Vlad Gaivoronschi) la Redarea unor institutii-simbol comunitatilor locale (Cristian Rinja). Un continuu dialog de idei, condensat in final in Declaratia de la Brasov pentru o
politica a arhitecturii in Romania.
respiro, de dans sau antren. Doamnele si domnisoarele sunt invitate sa apara in rochii de seara, iar domnii – in frac sau costume negre si cu papion. Un bal incepe cu un vals si se incheie in zori cu un cotillon. Meniul trebuie sa fie diferit de al unor reuniuni obisnuite. Atmosfera trebuie sa fie inaltatoare si captivanta, in asa fel incat participantii sa se bucure ca asemenea ocazii se ivesc doar o data pe an.
Si daca, anul trecut, balul s-a desfasurat in impunatorul Teatru National din Cluj, holul hotelului brasovean Aro, oricat de generos, nu putea rivaliza cu grandoarea imperiala a edificiului clujean cu scari si coloane de marmura. Ca urmare, ca au dorit-o sau ba, organizatorii n-au mai putut copia precedentele baluri si seara a iesit din
tipare. N-a mai existat imperturbabilul valet care veghea la capatul unor scari somptuoase, pentru ca nu existau scari de palat. N-a mai fost atata personal costumat si n-a mai fost organizata vreo parada a modei, spre a deprinde asistenta cu rafinamentul vestimentar de altadata.
Balul a semanat mult cu o sindrofie ceva mai simandicoasa, dar gazdele merita laude pentru efortul lor. Mai ales pentru discursurile de salut, de intampinare de la inceput, scurte si fara pretentii. Intre cei invitati sa spuna cateva cuvinte s-a aflat si Alexandru Iotzu, nepotul traitor in strainatate al celebrului arhitect care a construit Cercul Militar din Brasov si care a donat orasului un bust al bunicului sau, depus in holul Cercului. Alexandru Iotzu a surprins participantii rostind un catren nestiut al lui Toparceanu, gasit intr-o carte daruita de acesta lui Constantin Iotzu si ramasa in biblioteca arhitectului: „Noi suntem mai presus de moda/ Caci amandoi avem talent/ Eu fac din orisice o oda /Iar dumneata un monument”. Nici chiar politicienii n-au dorit sa fie plictisitori. Ministrul Culturii, prezent la bal, a rostit cateva vorbe amuzante, dovedind ca are umor, dupa care s-a comportat ca un om obisnuit, dansand si distrandu-se.
Momentul de deschidere al balului, cu demonstratii de vals, tango si alte cateva dansuri, a fost asigurat de un grup de cinci perechi de dansatori profesionisti de la Fun Dance Club Brasov, care au revenit mai
tarziu in noapte pentru o alta demonstratie, dar n-au reusit sa transmita emotia unei initieri. Deen’s Irish Band a asigurat un fel de cafe concert prin 
nimic deosebit de programul unui bun restaurant si la fel de plictisitor. Muzica propusa in pauzele formatiei de cafe concert de un DJ adus special pentru bal a fost in schimb exact ce trebuia in conditiile date. Organizatorii au avut insa si norocul ca Harry Tavitian sa accepte – din nou – sa concerteze la un bal al arhitectilor si recitalul sau a fost extraordinar, ca mai tot ce face acest artist, imbinand balade armenesti cu balade romanesti sau americane si cu o lunga suita de bluesuri de acum o suta de ani, care au fermecat sala.
Intre muzica, dans, demonstratii si superb recital, meniul serii s-a vrut parca mai putin „regal”: salata saseasca de telina si rulada ardeleneasca de vanat; file de pangrasius in inel, gratinat, cu orez basmati cu migdale; rata cu gutui si desert cu afine. Multe reuniuni cu mult mai putin simandicoase decat un bal al arhitectilor isi permit asemenea meniuri repede uitate.
Participantii la bal s-au inscris si ei in aceasta iesire din tipare care ar caracteriza evenimentul de la Brasov. Tinutele au fost elegante, dar nu pretioase. Rochiile lungi de seara, dominatoare, s-au amestecat cu rochii de oras. Papioanele au fost majoritare, dar n-au lipsit cravatele, cum n-au lipsit nici costumele ori sacourile de alta culoare decat negru.
Dar lumea s-a bucurat, participantii au dansat in toate stilurile fara a dori sa imite o anumita atmosfera. Mai multe generatii de arhitecti au aratat ca le lipseste morga, au conversat, au impartasit idei, au pus la punct viitoare colaborari, s-au cunoscut sau recunoscut, au comentat absente dar si toalete – pe scurt, au facut exact ce se face la un bal. Chiar si atunci cand doresti sa iesi din tipare. Au demonstrat ca arhitectura e o profesiune vie.