Fundația Centrul Cultural ArtSociety (prin galeria din str. Logofăt Luca Stroici nr. 18, sector 2, București) a vernisat joi, 18 martie, expoziția “Arta și medicina, o singură de identitate” (curator Ruxandra Garofeanu). Splendidul spațiu pe care il oferă galeria, unul dintre cele mai generoase și mai cu gust amenajate din peisajul bucureștean actual, a fost pus la dispoziția unei colecții ad-hoc a colecțiilor de artă pe care le-au strâns in decursul timpului medicii români. Este primul panou dintr-o serie mai lungă (cu 10 trepte), care dorește să incânte ochiul privitorilor cu opere provenind din colecții private ale diferitelor bresle profesionale interesate de colecționism și practicându-l la cote de inaltă exigență (scriitori, universitari, artiști etc.). Desigur, categoriile profesionale de pe malurile Dâmboviței sunt nenumărate, dar puține dintre ele au fost atinse de patima colecționării. Este un hobby scump, apanaj, pe vremuri, al aristocraților, dar devenit in decursul timpurilor, al democratizării gusturilor și al apariției claselor de mijloc, o pasiune mai accesibilă, chiar dacă rezervată persoanelor “fortunées”. Potrivit declarațiilor organizatorilor, seria dorește “să contribuie activ la lămurirea rolului cultural al colecționarului intr-o societate aflată in criză de identitate” și ne va vorbi “despre conjuncția dintre excelența profesională și conștiința valorilor artistice.” Doamna Ruxandra Garofeanu se străduiește, de mai multă vreme, cu aplicație și cu risipă de energie, să descopere și să infățișeze public care sunt tainele colecționismului, ce inseamnă o colecție de artă adevărată, cum se acordă operele in aria unei singure colecții dar și mai multe colecții in perimetrul unei sinteze grăitoare. La galeria Dialog, domnia sa a inițiat seria de expoziții “Colecții și colecționari”, iar aici, la ArtSociety, a inceput o aventură mai scurtă, prin natura ei, dar mult mai ambițioasă, și care incearcă să ofere răspunsuri la intrebări de tipul: “Cum colecționează medicii?”, “Dar oamenii de teatru?”, “Dar bancherii?” etc. etc. Nu știm, cu exactitate, care vor fi episoadele acestui serial și care intrebările lui viitoare, dar putem bănui că răspunsurile vor fi șchioape. Asta pentru că nu văd de ce un medic cu foarte mulți bani (și cu oleacă de gust, și cu niște buni sfătuitori), nu ar aduna nume la fel de valoroase, tablouri sau sculpturi la fel de prețioase, ca un, să zicem, industriaș de succes. Există cumva o tematică favorită a breslei? Nici vorbă! O preferință pentru genuri anume? Pas! O propensiune către o anume perioadă artistică? Să fim serioși! Vor fi colecțiile medicilor mai ochioase decât cele ale, să zicem, bancherilor? Aș! Cu siguranță, ele vor vorbi, toate, despre excelență (iată un obiectiv atins), vor oferi privitorilor ocazia de a contempla public, ca pe tot atâtea regaluri, piese zăvorâte in taina geloasă a pereților unui cabinet privat. In afară de asta – poate doar prilejul de a asculta zarva disensiunilor personale din cadrul breslei (“Dacă expune X, eu nu mai am ce căuta!”) sau larma orgoliilor care se confruntă (“Ba al meu e mai frumos!”).

In privința nuanței instructive, muzeale a acestei experiențe, iarăși lucrurile nu se ridică la nivelul eforturilor (uriașe, recunoaștem) și priceperii curatorului. Asta pentru că, in războiul aprig intre nevoia de spectacol și probitate, specialiștii de la ArtSociety & ArtMark au ales să privilegieze al doilea termen. Prin urmare, expoziția “Arta și medicina, o singură de identitate” (zău că nu pricep care ar putea fi aceasta…) prilejuiește un șoc de ințelegere. Tablourile aparțin unor pictori celebri (Petrașcu, Iser, Ciucurencu, Gherasim, Bernea, Pacea, Vasile Grigore, etc.) dar in sprijinul acestei afirmații trebuie să vă bizuiți doar pe cuvântul de onoare al celui care scrie aceste rânduri. Niciuna dintre piese nu are specificat numele autorului, ci doar pe al colecționarului, iar anumite nume din tablourile semnate sunt ingropate sub ramă… Câtă vreme nu a existat vreme pentru autentificare, e normal ca nimeni să nu se aventureze cu vreo specificare privind identitatea autorilor. Bun, și-atunci?