LUMINITA BATALI, istoric si critic de arta, doctor in arte vizuale, este director al Fundatiei Ileana pentru Arta Plastica Actuala si Arhitectura Moderna in Romania, lector asociat la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti. A initiat primele cataloage ale UNARTE si UAUIM. Curator al participarii Romaniei la Quadrienala de la Praga in 2007 a creat primul site al scenografilor profesionisti din tara, www.romanian-scene-designers.org, a initiat si organizat si primul concurs de lighting design de spectacol de teatru in 2008, unde s-a acordat premiul CEZ cu sprijinul Philips.
Ziarul de Duminică
EVENIMENT/ La portile artistice ale Orientului
Imi amintesc cum, in anii ’90, colegii nostri, artisti sau critici de arta situati la vest de România, ne vorbeau cu orgoliu despre apartenenta lor culturala la Mittel Europa. Dupa ce am vazut expozitia „Ipostaze ale Modernismului”, deschisa la Muzeul National de Arta al Romaniei si pe care o puteti vizita pana pe 29 noiembrie, cred ca putem vorbi cu o anume indreptatire de o atmosfera unica si p…
Ne-a retinut atentia mai intâi
bulgarul Boris Gheorghiev (1888-1962), cu lucrari unde
chipurile si cromatica aduc aminte de prerafaeliti. Tot din tara de
la sud de Dunare vin si picturile unui artist care a murit foarte
tânar: Ivan Milev (1897-1927). In tripticul-peisaj in guasa
dedicat unei mânastiri, acesta reuseste sa exprime lucruri
esentiale pe care imaginarul colectiv le proiecteaza despre
Bulgaria: casele de pamânt, lumea rurala, ortodoxia. Demn de
remarcat este si Teno Todorov (1877-1953), a carui “Terasa
la malul marii”, pictata in 1919, respira o atmosfera
impresionista, de o luminozitate mai blânda si matasoasa insa,
având in acelasi timp corespondente stilistice la noi cu Nicolae
Vermont. La polul opus, se afla Kiril Tonev (1896-1961), cu
un peisaj marin din 1930, de un incredibil expresionism, in
coordonatele majore ale curentului, adica forma si culoarea duse la
paroxism.
Din România ne-am reintâlnit cu
câtiva “mari”. Petre Radulescu Yor e reprezentat de
un Sf. Gheorghe, iar Corneliu Michailescu (1887-
1965) de mai multe picturi intre care se cuvine amintita “La
balcon”, unde un cuplu de o senzualitate si un erotism exacerbate
este figurat cu o intensitate sublima, “Cea mai noua Olimpia”,
datand din 1930. Dintre compozitiile lui Marcel Iancu
(1895-1984) trebuie mentionata “Arhitectul”, un posibil autoportret
in coordonatele stilizarii cubiste, o pictura paradoxala, unde
artistul orchestreaza o cromatica restrânsa, de pamânturi, alb si
albastru, tintind spre sonoritate si stralucire. Dintre creatiile
lui M.H. Maxy (1895-1971),trebuie evocat “Nud cu val”, unde
trupul este descompus prismatic formal si cromatic, ramânând
senzual si viguros; si mai ales “Flasnetarul” – un curs despre
pictura concentrat pe pânza unei lucrari.
Pictoritele exceptionale ale
României interbelice sunt reprezentate prin Margareta
Sterian (1897-1992), Merica Râmniceanu (1891-1972) si
Olga Greceanu. Pointillismul caracteristic lui Arthur
Segal (1875-1944) configureaza o “Femeie citind” din câteva
culori si din alb, ca punctele de lumina, intr-o imagine pregnanta
care, intr-un mesaj tinând de estetica noului veac, se extinde
suveran asupra ramei. Segal este in buna companie cu Victor
Brauner (1903-1966) reprezentat intre altele prin “Dragonul”, o
piesa de mare calibru din patrimoniul MNAR. Ne-am bucurat sa vedem,
alaturi de cunoscutul “Zeu al razboiului”, o lucrare rar expusa a
lui Jules Perahim: “Compozitie suprarealista” (1931), unde
figuri fumiforme si personaje fantastice dialogheaza dintr-o
perspectiva cubista. Notabil este si interiorul pictat de maestrul
odaliscelor si al tataroaicelor cu aspect de roca, Iosif
Iser (1881-1958) – “Primul anticariat de pe Dâmbovita”,
adevarata comoara din depozitele MNAR -, precum si “Muncitorul” de
Alexandru Phoebus.
Pictura greaca este reprezentata
de asemenea de maestri. Trupul masculin, piatra de incercare pentru
orice creator, e punctul-forte al lucrarilor realizate cu semn tare
si stil modernist, in anii’30, de Yannis Tzarouchis
(1910-1989): iata un “Marinar cu chip palid”, lucrare care vorbeste
elocvent despre prestanta corpului barbatesc. O piesa mai veche,
din 1919, “La Joie” de Konstantinos Parthenis (1878-1967),
evoca o lumina arcadiana si aspiratiile estetice ale gruparii lui
Maurice Denis. Pasta aproape sculpturala caracterizeaza opera lui
Nikos Lytras (1883-1972), prezent cu mai multe lucrari; iar
Diamandis Diamandopoulos (1914-1995) se evidentiaza, in
concertul plastic general, printr-un “solo” exploziv: lucrarea
“Acoperis”, datand din 1930. Olanele, reprezentate aproape
hiperrealist, si, cu toate acestea intr-un registru cromatic sever,
totusi numai in nuante ocru si alb, sunt de o concretete si
materialitate exemplare. Ele se juxtapun unui peisaj evanescent –
fumul albastru al unei paduri indepartate, ca o chemare soptita
spre spatiul de mistere solare al Balcanilor si al Sudului
european.