Infășată intr-o pânză uriașă
(cam ca, păstrând proporțiile și intențiile, țesăturile in care
entitatea artistică bifrons numită Christo a impachetat varii
clădiri ale lumii de la Pont Neuf la Reichstag), pe care se află
imprimată imaginea unui tablou al lui Viorel Mărginean, clădirea
primăriei lui Neculai Onțanu n-a arătat niciodată mai bine. Vela
pictată (care a mai fost plimbată și la Paris, la sediul UNESCO,
și, apoi, la marea retrospectivă V.M. de la MNAR din 2004) a
anunțat deschiderea unei expoziții-eveniment la galeria Dialog,
care alătură, pentru intâia oară, producțiile plastice ale intregii
familii Marginean: seniorul, Viorel, doamna lui, Olga
Morărescu-Mărginean, Alexandru Ioan, fiul și Mlak-Mihnea, nepotul.
La vernisaj (5 mai, ora 14,00) lume buluc, cataloage expoziționale
risipite cu mărinimie, și câteva prezențe ale unor politicieni cu
alură de amfitrioni, care, până la sosirea lui Dan Hăulică, cel ce
avea să rostească discursul inaugural, au coagulat atenția
numeroșilor participanți. E vorba despre Gabriel Oprea, Șerban
Mihăilescu și N. Onțanu, faimoșii foști independenți din Parlament
care, acum, și-au arătat fățiș pofta comună pentru
artă.
După splendida retrospectivă de
luna trecută pe care galeria ArtSociety i-a organizat-o lui Viorel
Mărginean (și care, in ciuda dimensiunilor cuminți ale
sălilor-gazdă, poate fi considerată, grație panotajului, selecției
și potrivirii fără cusur a operelor pe simeze, cea mai izbutită
expoziție bucureșteană dedicată artistului), Ruxandra Garofeanu,
dând curs aspirației sale de a infățișa publicului ce inseamnă
“dinastiile artistice” românești, a strâns in sala galeriei Dialog,
al cărei curator este, operele a trei generații artistice
Mărgineanu. Dominant, desigur, ca impact și ca număr de lucrări
expuse, este Viorel Mărgineanu (n. 1933): in general lucrări ample,
din diverse perioade ale creației, cu aer monumental și respirație
amplă, de la aproape miticele sale perspective aeriene ale
colinelor din Cenade, cu fâșii de ghețuri și omăt vrâstate de
zboruri de pasăre, ponoare cenușii sau case rătăcite, la mai noile
construcții care mărturisesc rafinate și geometrizante aspirații
spre abstract și decorativ, ingenioase scoarțe moderne, născocite
parcă spre a vătui pașii intr-un muzeu ideal artei românești.
Inchizând intr-o formulă memorabilă interpretările pe care cu
ințeleaptă prețuire le face, de ani buni, picturii sale, Dan
Hăulică, in catalogul dedicat expoziției, spune: “In fața
picturilor sale, mă simțeam murmurând versul vestit al lui Blaga
«Nimic nu vrea să fie altfel decât este», Și nu in conformitate cu
vreun conservatorism social, ci in numele unei impăcări
ontologice.” Acum, in această așezare printre ai săi, pictura lui
Viorel Mărginean iși livrează, cu acuitate, dimensiunea inaltă,
sensul apolinic și vocația spre atemporal.
Prin participarea la acest
iscusit album de familie, Olga Morărescu-Mărginean (n. 1942) revine
pe simezele bucureștene după o pauză de aproape opt ani (după
expoziția din 2002, de la sala Brâncuși a Parlamentului). Desenele
sale colorate sunt, parcă, nevăzutul, umilul punct din covorul
uriaș pe care Viorel Mărginean are ambiția să-l țeasă. Păsări – mai
ales – dar și structuri vegetale, surprinse, fără sentimentul
duratei, ca la cel dintâi, ci intr-o zvâcnire bruscă, cu linii de
forță dense, vibrante, descriu un univers “dinlăuntru”, o lume
atomică, intens energetică, pe care artista ne-o restituie cu
gesturi de grafician nipon, camuflându-și – cum numai cei mari știu
să o facă -, măiestria și perfecționatele unelte.
Alexandru-Ioan (n. 1969) este,
in prezenta ofertă expozițională, un abstract cu o cromatică vie și
contururi evanescente, pufoase. Soarele pe care il caută pânzele
sale pare că răsare din altă direcție decât cel al părinților săi.
Despre ce și cum face, despre deschiderea sa spre teorie, cel mai
bine vorbește el insuși intr-o confesiune reprodusă in catalogul
expozițional: “Atașamentul meu pentru intervențiile de tip
ambiental, care vine din formarea mea ca monumentalist, nu se
observă la prima vedere in seria de picturi preponderent
non-figurative, expuse acum la galeria Dialog. Depozitare ale
trăilor din timpul bursei herder și al contactului cu Mittel
europa, consider aceste lucrări ca un rezultat direct al discutării
studiilor după model, cu profesorul arnulf reiner, in cadrul
Academiei de artă din Viena. Astfel, o stare de spirit este este
mult mai bine reprezentată aici de o imagine abstractă, chiar dacă
publicul iubitor de artă găsește automat analogii figurative, prin
fireasca noastră dorință de a incerca permanent o recunoaștere a
formelor percepute. Dimensiunea obiectului de artă, raportarea la
scară reprezintă unul dintre factorii esențiali in perceperea
acestuia. Deseori durata, volumul operei sau al manifestării in
domeniul artelor influențează estetica propusă
publicului.”
Dacă cei trei descriu, intr-o imagine metaforică, rădăcinile, trunchiul și ramurile unei viguroase genealogii, Mihnea Mlak (n. 1998, elev in clasa a V-a la Școala de muzică nr. 3 din București) este mlădița care, cu siguranță, ne va oferi inflorescențe și roade care abia așteaptă să dea in pârg. Deocamdată, in fragilitatea plină de grație cu care mânuiește culorile, se vede limpede seva impetuoasă care circulă prin vasele arborelui Mărginean.