Evolio a lansat astăzi, în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus 201, un nou eBook Reader, Evobook 2, și propria librărie virtuală, eBooks.Evobook.ro.
Evobook 2 are 8 mm grosime și 90 de grame, cu un ecran care imită hârtia reală. Contrastul este cu 50% mai mare față de predecesorul său, Evobook 1, iar autonomia este mărită cu 25%, se arată într-un comunicat al companiei.
Noul eReader dispune de accelerometru (G-Sensor) care modifică orizontal sau vertical textul afișat, în funcție de poziția în care este ținut. Evobook 2 suportă o mare parte a formatelor de ebook-uri: PDF, ePub, TXT, PDB, FB2, HTML, RTF, MOBI și Adobe DRM.
“Până acum, cititorii de cărți electronice românești găseau la anumiți furnizori diverse ebook-uri și la alți furnizori cititoare electronice, incompatibile uneori cu formatele digitale pe care le achiziționau. Noi furnizăm, de astăzi, si conținutul și dispozitivul. 100% compatibil, 100% românesc”, a declarat Liviu Nistoran, CEO Evolio.
Librăria virtuală eBooks.Evobook.ro comercializează peste 200 de ebook-uri ale unor autori celebri precum Paulo Coelho, Cory Doctorow, Lev Tolstoi, Gabriel Liiceanu, Mircea Cartarescu sau Constantin Noica, având în plan extinderea portofoliului de titluri la peste 1000 în următoarele luni.
Produsul poate fi comandat online, pe site-ul www.evobook.ro.
