Începutul de an pe zona de absorbție a fondurilor UE începe să semene cu ceea ce s-a întâmplat mai mereu în trecut: ambiții mari la început și dezamăgire la sfârșit.
În primele două luni ale anului, un singur program din cele șapte programe operaționale a atras de la Comisia Europeană o sumă modică (141 milioane de euro), astfel că rata de rambursare a crescut la finele lui februarie față de sfârșitul anului trecut cu doar 0,7% (ajungând la 12,2% din alocarea totală de 19,6 miliarde de euro între 2007-2014), în vreme ce noul Minister al Fondurilor Europene (MFE) și-a propus pentru acest an să atragă 50% din alocarea totală.
O absorbție de 50% a fondurilor UE, cum își propune MFE, înseamnă că, pe ansamblu, anul acesta ar trebui rambursați de la Bruxelles între 7 și 8 mld. euro, în vreme întreaga sumă absorbită de la integrarea în UE până la sfârșitul lui 2012 a fost de 2,2 mld. euro.