Evoluția societăților financiare (SIF-uri), care au câștigat în numai două ședințe 10% în valoare, înainte de anunțul privind rezultatul moțiunii de cenzură din Parlament;
Evoluția titlurilor companiei petroliere OMV Petrom (SNP), care au consemnat un avans semnificativ ieri, în ton cu creșterea prețului țițeiului, la peste 76 de dolari/baril ;
Evoluția acțiunilor bancare, BRD și Banca Transilvania, care au revenit cu aprecieri importante marți după pierderile din ultimele luni;
Evoluția acțiunilor Comcm Constanța (CMCM), care au urcat marți cu 15%, limita maximă de variație pentru o ședință;
Evoluția principalelor piețe internaționale care înregistrau
creșteri de până la 1% atât pe piața americană cât și pe marile
burse europe.