Petre Velicu nu a mai avut niciodată parte de o așa deschidere de licitație! Pictorul care a tot făcut duplexul Paris-București în ultimii ani a reușit să își plaseze lucrări mai mult sau mai puțin elaborate prin consignații, galerii mai mult sau mai puțin celebre, colecționari, negustori cu idei năstrușnice, licitații cu sau fără promovare.
Despre ce făcea pictorul la Paris știm prea puțin… Dar acum, cu “Evul Mediu” a deschis spectaculos o licitație Goldart. O pânză din 1989, atunci când artistul își construia universul metaforic, butaforic, mistic… Un cadru pătrat cu o imagistică în care personajele concurează culorile, iar paleta cromatică îngroașă tușa postmodernă… O structură compusă pe detalii anatomice, fragmente de trupuri, suprapuneri de păcate trupești și vulnerabilități ale făpturii… “Evul Mediu” copleșitor prin lucruri nespuse și fapte nemărturisite… Velicu (re)devine un pictor mare, îi joacă pe colecționarii cu nas fin, atrage prin teribilism și rigoare. A trecut peste toate estimările și toate prețurile: 1.200 euro pentru “Evul Mediu”, plux taxe. I-a urmat colegul și prietenul, cel cu care împarte atelierul când mai lucrează prin București, Ștefan Pelmuș. El însuși un campion al licitațiilor, artist care își crește permanent colecția imagistică, care se antrenează în fabulatoriu și a cărui aventură în fața șevaletului este foarte prolifică, Pelmuș a adunat o sumă de succese și rateuri la licitații, ceea ce înseamnă că pe această linie consumatorii de artă i-au cam ratat uneori sensibilitatea. Pelmuș este nepotul marelui artist Ilie Pavel, pierdut în istorie, dar nu și în mintea și inima colegilor de breaslă. Există în expoziția gigant dedicată artelor din anii 50-90 și încă așteaptă prima vânzare liberă și la casele de licitații. În licitații nu există nici Andrei Cădere, recunoscut în lume drept unul dintre fondatorii artei conceptuale. Dar pentru el au fost înregistrate vânzări de peste 100.000 de euro în lume…
Și mai vedem în ultima vreme prin licitații picturi de trecere semnate Florin Ciubotaru. Acestui artist, licitațiile de artă îi pot face o “retrospectivă” așa cum nu prea i-ar face muzeele. Spirit profund liber, Ciubo a baletat printre stiluri, trăiri, formalisme, curente, opțiuni colegiale și generații de artiști ca nimeni altul. Dacă am pune la un loc lucrările lui Ciubo care ajung în licitații, fie direct din atelier, fie din alte surse, s-ar “desena” personalitatea acestui artist…
Și ar mai fi “plânsul” de lângă opera lui Marcel Gucuianu. Desene, piese în bronz și marmură semnate sau nu Guguianu se tot vând, dar familia reclamă falsuri, tiraje neautorizate, copii de salon… Se profită încă de emoția de după dispariția artistului… Piese de bronz se pot re-turna după mulaje vechi ori unele noi preluate după piese originale, marmura poate fi reșlefuită prin preluarea meseriașilor care au lucrat și pentru sculptor în anii bătrâneții… etc. Este partea tristă a comerțului de artă. Și ilegală. Dar cu diverse momente de prolificitate în istoria artelor, multiplicarea a revitalizat nume de artiști, a recompus o notorietate trecută în umbră și tăcere pentru câte un autor… Nu e nimic de încurajat, dar practica multiplicării nu poate fi anihilată decât prin asumarea din partea autorităților a posterității artiștilor, prin dreturi de autor, planuri de promovare și răspândire a operei, certificarea exemplară a originalelor.
