In timp ce mii de romani populeaza santierele din Israel, Italia, Spania sau Germania, antreprenorii din tara se pregatesc sa intampine primul val masiv de muncitori straini, majoritatea provenind din tarile asiatice.

In urmatoarele sase luni, in Romania vor sosi 8.000 de lucratori din China, India, Pakistan, Republica Moldova si Turcia, majoritatea urmand sa lucreze in constructii si in industria usoara.

“Comenzile au fost facute si suntem in perioada de testari. Primele esantioane vor sosi pe la sfarsitul lui februarie, inceputul lunii martie, cand reincepe sezonul in constructii”, afirma Roxana Prodan, presedintele patronatului firmelor de intermediere a fortei de munca. Potrivit acesteia, o parte dintre muncitori vor participa la proiectele infrastructura, respectiv constructia de autostrazi, care vor demara anul viitor.

Daca romanii pleaca in strainatate pentru minimum 1.200 de euro/luna, strainii vin la noi pentru circa 600-700 de euro/luna. “Angajatorul nu poate sa le dea mai mult decat muncitorilor romani. In plus, la aceasta suma se adauga bonuri de masa, cazare si plata orelor suplimentare”, spune Roxana Prodan. Evenimentul Zilei