Soluția legislativă care exclude de la controlul de constituționalitate hotărârile Parlamentului ce afectează valori și principii constituționale este neconstituțională, a decis, luni, Curtea Constituțională a României (CCR), care a admis astfel sesizarea depusă de 67 de deputați PDL.

“În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care exclude de la controlul de constituționalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori și principii constituționale este neconstituțională. Argumentațiile reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru”, se precizează într-un comunicat dat publicității de CCR, după ședința de luni.

Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat, în 25 iunie, cu 70 de voturi “pentru”, patru abțineri și 18 voturi “împotrivă”, proiectul de lege care scoate hotărârile Parlamentului de sub controlul Curții Constituționale.

În 4 iulie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care elimină hotărârile Parlamentului dintre actele asupra cărora se poate pronunța Curtea Constituțională. “Ordonanța de Urgență este constituțională, nu afectează drepturile constituționale ale Curții Constituționale, nici structura Curții Constituționale. Este o ordonanță de urgență care stabilește drepturile CC cele care sunt prevăzute în Constituție. Niciuna dintre puterile Curții nu dispare, dar una dintre puterile Parlamentului revine în drepturile sale”, a explicat Valeriu Zgonea, noul președinte al Camerei, numit după ce Roberta Anastase a fost revocată din funcție.

Subiecte #aviz#CCR.