Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca și Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași sunt instituțiile care au reușit să ocupe, pentru cel de-al doilea an consecutiv, primele locuri în topul integrității universităților românești, realizat de grupul de ONG-uri Coaliția pentru Universități Curate (CUC). Cu toate acestea, România încă nu are nicio universitate de cinci stele, acesta fiind punctajul maxim pe care îl poate obține o universitate în urma metodologiei stabilite de cei care au realizat topul.
Criteriile după care au fost evaluate instituțiile vizează transparența și corectitudinea administrativă (dacă au publicat pe site-uri rapoartele de activitate, bugetele, veniturile angajaților etc.), corectitudinea academică (ce au făcut școlile pentru combaterea plagiatului, articolele ISI publicate de profesorii universității), calitatea guvernanței (transparența privind concursurile pentru ocuparea posturilor didactice, cazurile de nepotism, patriciparea studenților la luarea deciziilor) și managementul financiar (publicarea achizițiilor publice ale universității, declarații de avere și de interese).
Universitatea din București, Academia de Studii Economice, Universitatea Politehnica sau Universitatea Babeș- Bolyai, instituții de învățământ superior de tradiție pe piața locală, ai căror absolvenți se află în echipele de management din companiile locale sau în străinătate, nu au reușit să obțină un loc în topul primelor cinci universități din țară din punctul de vedere al integrității. Motivul?
“Locul mediocru pe care îl ocupă universitățile mari, de tradiție, în acest top a fost obținut din cauza indiferenței. În continuare candidații se vor duce la medicină în București sau se vor înscrie la ASE, iar conducerea acestor universități nu este interesată să încerce să-și creeze o imagine mai bună, pentru că deja o au. În schimb, universități tinere, precum cea din Alba Iulia, care a înregistrat un progres semnificativ față de anul trecut (a urcat de la locul 13 la locul 4 în top -n.r.), vor să se afirme și asigură transparența informațiilor”, susține Alina Mungiu- Pippidi, președintele Societății Academice din România (SAR) și profesor de poltici publice la Hertie School of Governance din Berlin. SAR este imstituția care a ajutat la crearea, în 2007, a Coaliției pentru Universități Curate.
Universitățile românești de stat au progresat în acest an, comparativ cu anul trecut, la capitolul transparență și prezență online. Una din universitățile care a obținut punctaj maxim la acest capitol este Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad, aflată pe un loc codaș anul trecut (locul 38 din 42 de instituții), care a publicat pe site declarațiile de avere și de interese, bugetele și rapoartele de activitate, actualizând în permanență informațiile.
“Un procent de 76% din universitățile participante la top au făcut publice lista achizițiilor publice de peste 10.000 de euro, lucru pe care nici măcar ministerele nu-l fac. S-a creat un mecanism de supraveghere public foarte bun”, mai spune Mungiu- Pippidi.
Cu toate acestea, familiile universitare există în continuare în instituțiile de învățământ superior din România, iar acest lucru se reflecă în primul rând în veniturile la care pot ajunge unele cadre didactice, spun realizatorii topului.
“Din păcate, în foarte multe universități se înregistrează un cumul de norme, existând cadre didactice care ocupă poziții administrative și care au venituri de peste 10.000 de euro pe lună, în timp ce salariile cadrelor didactice nou-intrate sunt în continuare de 200 de euro, iar discrepanțele salariale fiind foarte mari”, mai spune Mungiu- Pippidi.
În România există 49 de universități de stat, șapte școli militare, 32 de universități particulare acreditate, 21 de universități private cu autorizație provizorie de funcționare și două aflate în curs de acreditare. Chestionarele pentru realizarea topului integrității universităților românești nu au fost trimise universităților de stat cu profil artistic și nici școlilor militare. De asemenea, în clasament nu au fost incluse universitățile private, întrucât solicitările s-au făcut în baza legii 544 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Pentru al doilea an consecutiv, nicio universitate de cinci stele
Topul integrității universităților românești 2010
1 Universitatea de Medicină și Farmacie, Târgu Mureș ****
2 Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, Cluj Napoca ****
3 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași ****
4 Universitatea “1 Decembrie 1918”, Alba Iulia ***
5 Academia Naționala de Educație Fizică și Sport, București ***
6 Academia de Studii Economice, București ***
7 Universitatea de Medicină și Farmacie, Craiova ***
8 Universitatea din Petroșani ***
9 Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, Iași ***
10 Universitatea “Petru Maior”, Târgu Mureș ***
11 Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, București ***
12 Universitatea “ștefan cel Mare”, Suceava ***
13 Universitatea “Valahia”, Târgoviște ***
14 Universitatea “Aurel Vlaicu”, Arad ***
15 Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș”, Timișoara ***
16 Universitatea “Dunărea de Jos”, Galați ***
17 Universitatea “Transilvania”, Brașov ***
18 Universitatea Tehnică, Cluj Napoca ***
19 Universitatea de știinte Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”, Iași ***
20 Universitatea din București ***
21 Universitatea de Petrol și Gaze, Ploiești ***
22 Universitatea de Vest, Timișoara ***
23 Universitatea “Babes‐Bolyai”, Cluj Napoca ***
24 Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, Iași ***
25 Universitatea de Nord, Baia Mare ***
26 Universitatea Maritimă, Constanța **
27 Universitatea “Politehnică”, București **
28 Universitatea Politehnică,Timișoara **
29 Universitatea din Pitești **
30 Universitatea din Oradea **
31 Universitatea de științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, Timișoara **
32 Universitatea “Ovidius”,Constanța **
33 Universitatea Tehnică de Construcții, București **
34 Universitatea de științe Agricole și Medicină Veterinară, Cluj Napoca **
35 Universitatea “Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu **
36 Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu *
37 Universitatea din Bacău *
38 Universitatea din Craiova *
39 Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, București *
40 Universitatea “Eftimie Murgu”, Reșița *
41 școala Națională de Studii Politice și Administrative, București *
42 Universitatea de știinte Agronomice și Medicină Veterinară, București
Notă: Clasamentul cuprinde categorii de la cinci stele – excelent, la zero stele – nereguli majore
Sursa: Coaliția pentru Universități Curate