Nu rare au fost situatiile in care solistii trupelor internationale invitate pe scenele din Bucuresti sa isi inceapa concertele cu sintagma “Hello Budapest…!”, Desi confuzia poate fi pusa nu doar pe seama faptului ca numele capitalei Ungariei este mai cunoscuta in afara, ci si pe asemanarea frapanta intre denumirile celor doua orase, diferentele cresc cand ne gandim la turismul promovat in cele doua orase. In timp ce Budapesta are tourbus (autobuze cu rute speciale destinate turistilor) din 1987, bai turcesti, funicular care te duce la cetatea medievala si la Castel si cel putin patru site-uri cu informatii pentru tursti, Bucuresti nu are nici macar un centru de informare turistica, singurul planificat in Pasajul Universitatii avand vitrnele acoperite cu panza si una dintre sigle rupta. In Capitala Ungariei vin anual peste sase milioane de turisti straini, iar in Bucuresti, potrivit ultimelor date din 2009, doar cateva sute de mii.
Palatul Parlamentului a fost vizitat anul trecut de 120.000 de straini. Este adevarat ca ungurii sunt ajutati de istorie si de asezarea geografica (panorama Budapestei putand fi vazuta din diverse puncte, mai ales plasate in Buda), dar locuitorii orasului au si pastrat tot ce tine de monumente si cladiri istorice. In timp ce ungurii au renovat si reconditionat majoritatea cladirilor, in Bucuresti, Centrul Istoric este in paragina, doar parterul cladirilor fiind renovat de proprietarii cafenelelor si restaurantelor care au simtit ca pot face un business profitabil in aceasta zona.
In Budapesta se amenajeaza parcuri si se inaugureaza fantani arteziene, iar la Bucuresti, autoritatile se multumesc sa coloreze apa fantanilor in rosu.
Podurile de peste Dunare reprezinta in Budapesta importante obiective turistice, iar malurile sale devin aproape in fiecare seara loc ideal de intalnire a tinerilor, deseori putand fi vazute cupluri care ciocnesc cate un pahar cu sampanie sau cel putin cu vin rosu. In comparatie, Dambovita este complet neamenajata, devine vara strandul copiilor.
Budapesta are artera comerciala unde vanzatorii magazinelor nu stiu cum sa te serveasca mai bine, cu cafenele si restaurante unde pretul este intotdeauna afisat in euro, iar chelnerii vorbesc fluent engleza. In timp ce in Capitala Ungariei poti vizita de ani buni muzeul comunismului si al ororilor nazismului, bucurestenii au inaugurat abia anul trecut muzeul holocaustului.
Pentru tinerii pasionati de muzica Sziget Festival, lansat in 1993, care se tine anual pe insula Obudai din Budapesta, este un nume de referinta in materie de festivaluri, care atrage zeci de trupe cunoscute international la fiecare editie. Bucuresti a gasit de asemenea, ce-i drept cu 14 ani mai tarziu, propriul festival, BestFest, care dupa doar trei ani a fost anulat din cauza crizei financiare. Ramanand la capitolul muzica, si in trecut oamenii vizitau Budapesta pentru astfel de evenimente. In timp ce ce pe scenele romanesti nu venea nicio trupa straina, publicul strain venea in anii ’80 in Budapesta pentru a urmari concerte Queen.