Gigantul american Google, operatorul celui mai folosit motor de căutare online, a extins recent funcționalitatea serviciului Google Street View din Google Maps – care permite utilizatorilor să se plimbe virtual pe străzile marilor orașe – adăugând și fotografii la nivel de stradă acolo unde mașinile Google dotate cu camere foto 360 încă nu au ajuns.

Fotografiile sunt realizate de către milioanele de utilizatori ai Google și ai site-ului de partajare de fotografii Panoramio, care folosește Google Maps pentru a corela o fotografie cu locația în care a fost făcută. Panoramio a fost achiziționat de Google în 2007.