Banca Transilvania, una din primele cinci banci de pe piata, vrea sa-si extinda anul acesta cu 25% reteaua de acceptare a platilor cu cardul la comercianti, in timp ce Alpha Bank, un jucator aflat la inceput pe aceasta piata, spune ca va dezvolta servicii aditionale retelei de terminale POS, cum sunt platile de utilitati si serviciile cash-back, prin care posesorul cardului poate primi si o suma in numerara cand face o plata la POS.
Banca Transilvania are circa 12.000 de terminale instalate la comercianti si a intermediat anul trecut plati in valoare de 640 de milioane de lei (circa 150 mil. euro). In schimb, Alpha Bank are in portofoliu doar 1.400 de POS-uri, iar tranzactiile intermediate in 2009 au atins 18 mil. euro. Banca a lansat serviciul de acceptare a platilor cu cardul la comercianti la inceputul anului trecut.
Competitia pe segmentul acceptarii platilor cu cardul la comercianti s-a ascutit pe parcursul anului trecut, intrarea pe piata a unor jucatori noi fiind acum foarte dificila. Lupta dintre banci s-a mutat astfel pe terenul comisioanelor, care ajung in unele cazuri sa fie sub costuri doar pentru ca bancile incearca sa-si treaca in portofoliu un anume comerciant, spun unii bancheri.
“Atragerea comerciantilor catre o banca sau alta este ingreunata cand exista competitori care practica valori ale comisioanelor la partenerii lor sub valoarea taxei de interschimb ducand piata intr-o directie neconstructiva si care nu incurajeaza dezvoltarea tehnologica si imbunatatirea serviciilor”, spune Irina Oprescu, directorul Directiei de Carduri a Alpha Bank.
Alpha Bank vrea sa lanseze incepand de anul acesta servicii de cash-back, dar asteapta ca BNR sa emita normele de reglementare pentru operatiunile de eliberare de numerar la POS-uri. Printre clientii bancii la acceptare se numara pina in prezent Mobexpert, Intersport, restaurantele Starbucks si La Mama sau librariile Carturesti.
Bancile spun ca in 2010 se vor concentra mai mult pe partea platilor prin internet, unde exista un potential foarte mare, fiind o piata la inceput. “Pe segmentul de e-commerce ne asteptam la o crestere agresiva, deoarece tot mai multi comercianti se orienteaza spre servicii de acceptare online”, a declarat Gabriela Nistor, directorul executiv al Bancii Transilvania.
La nivelul pietei, comisionul mediu perceput comerciantilor pentru platile cu cardul la POS ajunge la circa 1,5%, potrivit surselor din piata, dar poate varia in functie de rulajele inregistrate de fiecare comerciant sau de istoricul acestuia in relatia cu banca. In unele cazuri bancile percep comisioane mai mari pentru tranzactiile efectuate la POS-urile proprii cu cardurile emise de alte banci. Bancile ofera comerciantilor serviciile de POS fie separat, fie la pachet cu alte produse si servicii, cum sunt liniile de credit sau serviciile de cash management.
La sfarsitul trimestrului trei din 2009, in Romania existau 96.400 de POS-uri, in crestere cu aproape 15% fata de aceeasi perioada din 2008. Valoarea platilor la comerciati era, de asemenea, in crestere, ajungand la 8,6 mld. lei in primele noua luni ale anului trecut.
Numarul cardurilor active de pe piata era in acelasi timp de peste 11 milioane, 40% fiind emise cele mai mari doua banci dupa valoarea activelor – BCR si BRD, care detin impreuna o retea de peste 37.000 de terminale de plata comercianti.