BRD Societe-Generale ar putea acorda in acest an cele mai mari dividende de pe Bursa, in valoare de circa 237 mil. lei, respectiv 0,34 lei/actiune, daca se ia in considerare un grad de distribuire de 30%, mai mic decat in anii precedenti (37% in 2009 si 45% in 2008). Valoarea dividendelor de la BRD ar putea sa fie astfel cu 50% mai mica decat anul trecut, cand banca a distribuit actionarilor 508 mil. lei ca dividende, scaderea fiind determinata si de reducerea profitului BRD cu 41%.

OMV Petrom (SNP) a anuntat ca nu va distribui nici anul acesta dividende din profitul realizat in 2009, desi a raportat o crestere a profitului fata de 2008. Compania isi pastreaza resursele financiare pentru finantarea programului de investitii.

Dintre companiile de stat, Transgaz Medias (TGN) va distribui de departe cele mai mari dividende, la un grad de distribuire de 50% (minimul prevazut de lege) firma ar urma sa acorde 149 mil. lei actionarilor, respectiv un nivel de 12,6 lei/actiune, mai mare cu 20% fata de cel repartizat in 2008, dupa ce si profitul companiei s-a majorat anul trecut cu 24,7%.

Actionarii producatorului de aluminiu Alro Slatina (ALR) ar putea primi dividende in valoare de 74,9 mil. lei, daca rusii de la Vimetco decid sa distribuie 80% din profitul de anul trecut ca dividende, la fel ca in urma cu un an. Valoarea pe actiune este mult mai mica decat in 2008, dupa ce profitul companiei a scazut de peste doua ori.
Cele cinci SIF ar putea acorda actionarilor dividende in valoare totala de 140 mil. lei, daca se ia in calcul nivelul dividendului/actiune din anul precedent, in conditiile in care profiturile acestora au urcat pe ansamblu cu 30% in 2009. Pe de alta parte, SIF-urile nu par dispuse sa pluseze la nivelul dividendelor, in conditiile in care incearca sa-si conserve lichiditatile si vor primi la randul lor dividende mai mici de la BRD si BCR.

Producatorul de profile din aluminiu Alumil Rom Industry (ALU) si Aerostar Bacau (ARS), care in ultimii ani au repartizat cea mai mare parte a profitului ca dividende ar putea acorda in acest an actionarilor 7,7 mil. lei si respectiv 7,1 mil. lei, luand in calcul nivelul de distribuire mediu din ultimii ani si profiturile preliminare raportate pe 2009.

Compania de transport a produselor petroliere Conpet Ploiesti (COTE) a fost mult mai saraca in profit anul trecut, dupa ce castigul net s-a redus de cinci ori, astfel ca valoarea dividendelor distribuire s-ar putea reduce in aceeasi proportie, la un nivel de 6,8 mil. lei.

Companie (Simbol) Valoare dividende * (mil. lei)
BRD Societe Generale (BRD) 237,6
Transgaz Medias (TGN) 149,0
Alro Slatina (ALR) 74,9
SIF Oltenia (SIF5) 34,8
SIF Transilvania (SIF3) 32,8
SIF Muntenia (SIF4) 32,3
SIF Moldova (SIF2) 23,4
SIF Banat-Crisana (SIF1) 16,5
Alumil Rom Industry (ALU) 7,7
Aerostar Bacau (ARS) 7,1
Conpet Ploiesti (COTE) 6,8
Antibiotice Iasi (ATB) 6,1
Santierul Naval Orsova (SNO) 3,7
*estimare ZF pe baza profiturilor preliminare raportate pe 2009 si a nivelurilor de distribuire a dividendelor din anii precedenti