ICANN, organismul international care reglementeaza adresele de Internet, a anuntat ca incepand din 2003 vor fi disponibile noi sufixe pentru domenii, dedicate unor segmente economice bine delimitate. Aceasta decizie a fost motivata de faptul ca domeniile .com .net si .org sunt insuficiente, iar domeniile pe baza noilor sufixe aprobate in anul 2000 (.biz, .info, .pro si .name) s-au cam terminat, au precizat oficialii ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Number).
Printre propunerile de sufixe figureaza . travel, .news si .health, dar oficialii ICANN au anuntat ca decizia definitiva va fi luata la o reuniune la nivel inalt ce va avea loc la inceputul anului viitor. Surse apropiate organizatiei au lasat sa se inteleaga ca noile domenii nu vor fi deschise publicului, ci vor fi destinate numai companiilor, conform BBC. Aceasta decizie este similara introducerii sufixurilor de tip .museum special pentru muzee.
Responsabilii IT din marile companii au salutat decizia ICANN, spune BBC. Ei s-au plans insa ca organizatia nu a luat aceasta masura mai devreme, pentru ca toata lumea recunoaste aglomeratia existenta in domeniile .com, .org si .net.
Deciziile ICAAN au starnit de cateva ori si ample critici , atat din partea guvernerlor, cat si din partea unor organizatii. In special cei ale caror propuneri platite din greu au fost respinse. “Aproband doar o serie limitata de domenii noi, este clar ca nu vom putea satisface pe toata lumea”, a declarat Stuart Lynn, presedintele ICANN.
Business Hi-Tech
Exclusiv pentru companii: .travel,.news si.health
ICANN, organismul international care reglementeaza adresele de Internet, a anuntat ca incepand din 2003 vor fi disponibile noi sufixe pentru domenii, dedicate unor segmente economice bine delimitate. Aceasta decizie a fost motivata de faptul ca domeniile