Ce știm noi despre Vietnam, din punct de vedere literar? Nimic. Dar despre Malaesia? Puțin, cât am descoperit prin doi scriitori formidabili – Tash Aw și Tan Twan Eng. Însă despre Canada știm mai multe, de vreme ce măcar câțiva scriitori au fost traduși, de la Anne Hebert la Carol Shields. Dar iată că o autoare aduce toate cele trei lumi într-o carte inclasabilă: Ru* de Kim Thúy, care a impresionat și ca prezență la Gaudeamus 2011, pe cei mai pretențioși francofoni.
Cartea se intitulează Ru, are frumoasa coperta originală, atrăgând sigur privirea prin taina chipului ascuns de pălăria de pai conică și prin unghiul neobișnuit ce sporește misterul. Se nasc semne de întrebare și altă incitare – să deschizi și să răsfoiești cartea, iar autoarea îl explică de la început, plasându-l ca un soi de motto: În franceză, ru înseamnă “râuleț” și, la figurat, “curgere (de lacrimi, de sânge, de bani)” (Le Robert historique). În vietnameză, ru înseamnă “cântec de leagăn”, “a legăna”.
Ru aduce experiența unei vieți fracturate de istorie și ne reamintește celor din est că exilul a atins zone întregi și pe alte continente, că salvarea vine de la străini, nu de la cei din același neam, că supraviețuiești refugiindu-te în altă limbă (ce îți reclădește altă lume), că duci mereu în tine două sau trei ființe care nu încetează să se minuneze locuind în același trup. Și dedicația este sugestivă: “Celor rămași în țară”, semn că fire invizibile o trag înapoi, pe calea memoriei și a scrisului.
Kim Thúy s-a născut și a trăit până la 10 ani în Vietnam, în colivia poleită cu aur a unei familii înstărite și cultivate. Frica de comuniști îi silește să părăsească țara în cala unui vapor, împreună cu alte 200 de refugiați, să rămână o vreme într-un lagăr din Malaezia, iar apoi să se stabilească în Canada, țară unde au avut parte de căldură și de grija multor oameni pentru a se adapta și integra, începând cu învățarea limbii franceze și a limbii engleze, dar totodată au fost siliți să accepte alt statut social, să ia totul de la început.
Carte autobiografică și de o intensă vibrație lirică, Ru aduce mărturia unui om care își acceptă destinul, dar nu încetează să-și caute rădăcinile, să le recupereze, ca leac ce alină durerea persistentă a atâtor fracturi ale unei singure vieți. Autoarea își asumă la persoana I fărâmele poveștii, evocând viața din Saigon, familia vietnameză în care frații și surorile, unchii și mătușile sunt indicați nu după nume, ci de un număr.
Astfel, își amintește alt mod de viață și alt mod de a gândi și privi lumea persistent și difuz în memorie, care nu a apucat să se cristalizeze în conștiință. Exemplul impresionant este chiar mâncarea: supa cu tăiței la micul dejun, pe care o regăsește ca adult la Saigon, ce îi reamintește dramele de neînțeles în prima perioadă a exilului, când până și orezul, hrana familiară, dar gătit altfel, nu poate fi mâncat, chiar dacă este oferit din toată inima.
Cititorul vede lumea cu aceeași privire proaspătă și inocentă ca a copilului care a fost cândva Kim Thúy. Pe de altă parte, constată că viața merge mai departe, trecând de la o profesie la alta: croitoreasă și interpretă, avocată și proprietară de restaurant, critic culinar pentru televiziune și radio și scriitoare. Traseul înseamnă și cei doi fii pe care îi crește urmărindu-i atent, mai ales că unul dintre ei, autist fiind, rămâne închis în lumea lui.
Frumusețea cărții o dau amintirile, frânturi ale unei identități ce refuză să se destrame și să se risipească, deși tentația uitării se ivește la orice pas: “Când mă așez în acest salon plin de fum, uit că fac parte din rândul asiaticilor, lipsiți de enzima deshidrogenazei care metabolizează alcoolul, uit că m-am născut marcată de o pată bleu pe fese, la fel ca și inuiții, ca și băieții mei, ca toți oamenii cu sânge oriental. Uit de această pată mongoloidă care dezvăluie memoria genetică…” Ru este lupta împotriva unei damnatio memoriae la care istoria secolului XX a supus milioane de oameni.
*) Kim Thúy, Ru, traducere din limba franceză de Alina Șeremet, Editura Spandugino, 2011, 160 pag.