EximBank, banca de stat dedicată finanțării exportatorilor și întreprinderilor mici și mijlocii, a încheiat primul semestru cu un profit brut de 35 milioane de lei (8 mil. euro) și și-a majorat expunerea față de clienții nebancari cu echivalentul a 700 milioane de lei, potrivit datelor instituției.
Raportat la activele de 4 miliarde de lei ale băncii, profitul brut înseamnă aproape 0,9% din total. EximBank nu a publicat datele privind expunerea totală față de clienții nebancari în luna iunie, dar la finalul anului trecut avea un stoc al finanțărilor acordate companiilor de peste 800 milioane de lei și emisese garanții pe baza cărora beneficiarii au putut accesa credite de la bănci de 3 miliarde de lei.
Totodată, banca poate prelua până la 85% din riscul de neplată aferent tranzacțiilor comerciale internaționale. Oficialii EximBank spun că obiectivul pentru următorii patru ani este dublarea numărului de clienți. Banca a avut mult timp o prezență discretă în piață, iar rolul său special de garantare și finanțare a fost scos în evidență abia în perioada de criză, când portofoliul instituției a crescut exponențial.