Viitorul aparține plăților efectuate cu terminale mobile, iar comercianții vor accepta din ce în ce mai mult tranzacțiile cu telefonul, adopția plăților mobile urmând să fie mai rapidă decât cea a cardului bancar, potrivit directorului general al procesatorului de plăți Pay&Co Titus Grecescu.
„Mobile banking-ul reprezintă viitorul, al cărui potențial este foarte ridicat. În opinia mea, viitorul este următorul: vom face plăți între telefoane mobile, de la mobil la ATM. De asemenea, comercianții vor accepta din ce în ce mai mult plata cu telefonul“, a afirmat ieri Grecescu la conferința „Mediafax Talks about Mobile Banking“.
Prezent la eveniment, Andrei Crețu, consulting manager la PwC România, a declarat că în următorii ani adopția mobile banking-ului va fi mult mai agresivă comparativ cu acceptarea plăților cu cardul bancar.
„Creșterea gradului de penetrare a telefoanelor inteligente și tinerii sunt cauzele acestei agresivități în privința adopției mobile banking-ului. Practic, dacă eliminarea plăților cash de către cardul bancar a durat câțiva ani, adopția mobile banking-ul va fi mult mai rapidă“, a spus Crețu.
Numărul utilizatorilor de mobile banking din România este de aproximativ 500.000, potrivit unei estimări a BRD.
În același timp, vânzările de telefoane inteligente au cumulat 5,5-6 milioane de unități în ultimii ani, a declarat la același eveniment șeful diviziei de telecom a Samsung România Sorin Manea. „La începutul acestui an, am estimat că în 2013 vom vinde 1,5 milioane de terminale Samsung pe piața românească. Această estimare va deveni realitate la finele acestui an. Cumulat, în ultimii ani vânzările de terminale inteligente, indiferent de producător, au atins 5,5-6 milioane de unități“, a spus Manea. El a adăugat că în acest an se vor vinde și aproximativ 600.000 de tablete.
„Deținătorii acestor terminale sunt potențiali clienți ai serviciilor de tip mobile banking. În acest context, băncile pot deveni un canal de vânzare a telefoanelor inteligente, și deja avem o bancă care a intrat pe acest business. Dacă băncile vor vinde telefoane mobile, atunci și operatorii de telecom vor vinde servicii de tip financiar-bancar“, a spus Manea.
Prezentă la eveniment, Doina Costache, director la Google România, a spus că la finele primului trimestru al acestui an penetrarea telefoanelor inteligente în România a atins 28%. Actualmente, piața plăților prin dispozitive mobile din România este estimată la circa 10 milioane euro pe an, cel puțin o treime din români folosind acest tip de serviciu, iar dezvoltarea de parteneriate între bănci și operatorii de telecom poate susține piața, potrivit companiei de marketing Breeze Mobile.
„Piața (plăților mobile din România – n.red.) este dificil de estimat, tranzacțiile totale pe an fiind de circa zece milioane de euro“, a declarat Dan Vîrtopeanu, managing partner al Breeze Mobile, parte a grupului Leo Burnett.
Majoritatea tranzacțiilor, care includ plăți prin SMS, tranzacții în jocuri online și pentru parcare, sunt efectuate de utilizatorii de internet, a spus el.
Dezvoltarea plăților mobile în România depinde de ecosistemele create, de adoptarea noilor modalități de derulare a tranzacțiilor și de educarea consumatorilor.
Operatorii de telefonie mobilă vor juca în continuare un rol major, dar trebuie să se lupte cu noi provocări, precum magazinele de aplicații, care câștigă deja teren.
„Oportunități vor exista pentru cei care reușesc să construiască un ecosistem cu soluții alternative pentru plăți mobile“, a spus Vîrtopeanu.
Plățile prin dispozitive mobile vor urca în acest an la nivel global cu 44%, de la 163,1 miliarde de dolari anul trecut la 235,4 miliarde de dolari, potrivit firmei de cercetare Gartner.
Dezvoltarea de parteneriate între operatorii de telefonie mobilă și bănci ar putea susține creșterea pieței plăților efectuate prin dispozitive mobile, afirmă șeful Breeze.
Succesul noii tehnologii va depinde nu doar de modul în care este implementată, ci și de cum vor fi educați clienții să o folosească, a adăugat el.
Adoptarea în masă a smartphone-urilor generează noi provocări în privința securității, precum furtul de date, phishing-ul și programe de tip malware.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.12.2013