Laurențiu Boboc este noul director general al Tchibo România, al 5-lea mare jucător pe piața locală a cafelei, cu afaceri de circa 11 mil. euro la nivelul anului trecut. El a venit în locul slovacului Richard Hodul care a condus compania timp de doi ani.

Managerul român, în vârstă de 42 de ani, are un mandat de administrare a subsidiarei locale a Tchibo pe trei ani, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial. Reprezentanții companiei au confirmat numirea lui Boboc în funcția de director general, fără a da însă mai multe detalii despre experiența profesională a acestuia.

Noul director a lucrat anterior la Procter & Gamble, acumulând experiență și pe piața din Germania, potrivit informațiilor disponibile pe piață.

Schimbarea de management întrerupe șirul directorilor expați la Tchibo România, după circa trei ani în care s-au succedat la conducerea companiei doi manageri străini. Hodul, fost director general al Tchibo Slovacia, preluase conducerea subsidiarei locale a producătorului german în toamna lui 2008, el înlocuindu-l pe Andreas Winnen care a stat la conducerea companiei doar opt luni.

La nivel local, producătorul de cafea a avut anul trecut afaceri de 45 mil. lei (10,7 mil. euro), în creștere cu 7% față de 2008, și pierderi de 3,9 mil. lei (0,9 mil. euro), cu 53 de angajați, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. Compania și-a redus pierderile în 2009 cu circa 40% față de anul anterior, dar și efectivul de angajați cu nouă persoane, conform aceleiași surse.

Importurile de cafea Tchibo pe piața românească au început în anul 1997, iar în 2001 grupul german și-a înființat propria companie în România. Din 2004, cafeaua Tchibo este importată și distribuită pe piața locală direct de către Tchibo Brands România, subsidiara producătorului german. Compania a raportat până acum în fiecare an pierderi financiare, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.