Accidentul nuclear de la centrala nucleară japoneză Fukushima este mai grav decât cel de la Cernobîl din 1986, deoarece a durat deja mai mult timp și implică mai multe reactoare, a apreciat un expert rus.
“Cernobîl a fost ca explozia unei bombe radiologice. Noua bombă radiologică este Fukushima și ne va costa și mai scump” în termeni umani și economici, a avertizat Natalia Mironova, specialist în domeniul termodinamicii, devenită unul dintre principalii adversari ruși ai folosirii energiei nucleare.
Ea a apreciat că gravitatea accidentului de la Fukushima ar putea depăși catastrofa de la Cernobîl și pe scara internațională a evenimentelor nucleare și radiologice (INES). Clasificat la nivelul 7, accidentul de centrala nucleară ucraineană este considerat cel mai grav din istoria nucleară civilă.
“Cernobîl a fost clasificat la nivelul 7, în condițiile în care accidentul a avariat un singur reactor, iar catastrofa nu a durat decât două săptămâni”, a spus Mironova. “La Fukushima, au trecut deja trei săptămâni, iar patru dintre reactoare se află într-o stare foarte gravă”, a adăugat ea.
Centrala nucleară Fukushima a fost avariată în urma unui cutremur cu magnitudinea 9, urmat de un tsunami care a devastat litoralul pacific din nord-estul arhipelagului.
Agenția japoneză pentru securitate nucleară a clasificat
accidentul de la Fukushima la nivelul 5 pe scara INES.