Expertii in presa

Nu stiu daca toti romanii se pricep la politica, fotbal si poezie, dar reprezentantii lor alesi, demnitari alesi sau numiti, pe scurt oricine are masina la scara si sofer trebuie ca se pricepe la presa. “Priceperea” la presa functioneaza pe baza unor automatisme de minima rezistenta intelectuala. Pornind de jos, ziaristii sunt asa: o turma de lacatusi mecanici sau cetatene de moralitate indoielnica (incredibil cum s-a format convingerea ca daca tii un reportofon in mana neaparat nu ai liceul sau esti dubios), chemata de niciunde sa “ucida” cu pixul.
Apoi, vin lucrurile grave: ziaristii sunt niste morti de foame care infuleca mancarea bufetelor de la receptii, iau spagi, cum pot, cash sau prin publicitate. Cel mai fin repros adus presei ar fi ca nu face mare cultura. Toate aceste aprecieri se bazeaza insa pe convingerea ca presa este un fel de hobby, o chestie la indemana, ceva care iti populeaza diminetile, pe langa cafea, si trebuie sa fie in consecinta placut. Nu un caine al democratiei, ci un catel. Presa este o meserie, care se invata in scoli de jurnalism si, daca nu ai aceasta scoala, pe teren.
Exista un set de principii minime care tin de teoria presei iar cei care practica li se incadreaza automat. Cei care isi dau cu parerea ar trebui sa stie ca presa este asemenea unei intreprinderi. Ea fabrica un produs care trebuie sa fie vandabil. Principala ei functie, cea informativa (si care impune ca criteriu profesional promptitudinea informatiei), este subscrisa criteriului comercial.
De aceea, presa nu face cultura (cine vrea cultura studiaza pe cont propriu, in biblioteca) ci isi creeaza propria cultura, o cultura de masa. Pentru ca forta oricarui mijloc de presa sta in audienta (tiraj, rating), audienta insemnand bani, functiile presei sunt subsumate acestui criteriu. Doua lucruri aduc audienta: informatia si divertismentul. Nici acelea nu aduc insa de ajuns de multi bani, incat un ziar, un radio sau o televiziune sa poata trai exclusiv din ceea ce produce. Deci, publicitatea este o hrana legala pentru mass-media.
Despre neajunsurile acestui sistem autonom – presa – s-au scris tratate. La noi insa nu s-a ajuns la discutii de sistem. Optica asupra presei este inca barbara. De pilda, domnul ministru Agathon vorbeste deschis de santajul prin publicitate.
Are o problema. Ce vrea dumnealui nu se poate, cum ar veni depaseste contractul. Un ziar incheie un contract de publicitate: in schimbul banilor da prestigiul sau, tirajul, ca garantie ca domnul ministru are de propus un business credibil cetatenilor. Acesta este “dealul”. Or, la noi, toata lumea crede ca de fapt publicitatea inseamna un favor, un bonus din partea contractantului. Nu-i acesta barbarismul cel mai grav. Sunt altele. Ca, de exemplu, aceasta manie a oamenilor politici de a pandi stirile “de bine”, sau de a se gandi sa introduca o lege a presei.
De ce atata preocupare pentru o noua legislatie, cand in Romania exista clar un personaj, un celebru anonim, care se abate de la toate normele presei, respectate de ceilalti ziaristi. Cum se explica faptul ca in timp ce, fara nici o lege, ziaristii de teren, cei care scriu anchete (pe cale de disparitie, in ultimul timp) sunt obligati sa-si verifice informatiile, sa le alimenteze din surse, documente si chiar si asa sa fie chemati prin tribunale, ilustrul necunoscut Alcibiade, de ani de zile, la adapostul anonimatului (mare curaj, ce sa zic!) toarna insulte inimaginabile la adresa oricui si lanseaza acuzatii apocaliptice? Iata ca aceasta situatie nu da nimanui fiori, desi invata pe toata lumea ca o foaie inseamna delatiune si permisiunea de a batjocori oamenii.
E mai usor sa faci cum face seful PNA, Ioan Amarie, sa vii sa zici aiurea ca exista “in general” coruptie si in presa? Acesta este una din cele mai jenante prejudecati despre presa, din care se alimenteaza nemultumirile tuturor politicienilor. Cum scrii ceva care nu le convine, ori esti nebun, ori platit, ori prost pregatit. Si daca se vad in fotografie, dormind in Parlament, zic ca e de vina fotograful. Nu exista coruptie in presa. Care coruptie? Nu poti publica un lucru neadevarat. E simplu. Orice apare este verificat. Iar daca nu, “ziaristul” respectiv dispare. Dar ceea ce face un ziarist se vede in scris. Iar sistemul de presa de la noi, care functioneaza in conditii de concurenta, reteaza din start nu falsul, ci lipsa de performanta.
De fapt, toate acuzatiile la adresa presei tradeaza o nesiguranta a politicianului, in spatiul public. Nici nu e de mirare. La noi, declaratiile publice sunt din instinct. Fiecare crede ca sunt de ajuns abilitatea sau farmecul personal, cultura generala, glumele din propriul arsenal, plus inspiratia. Fals. Declaratia publica a unui om de stat trebuie sa ii exprime pozitia, in mod precis.
Dar oamenii politici, chiar primii oameni in stat nu isi iau in serios nici propriile declaratii si nici presa. Cum se poate explica altfel faptul – doar acesta – ca Ion Iliescu declara astazi ceva despre Michael Guest si a doua zi da inapoi, spunand ca de fapt, l-a rastalmacit presa. Ion Iliescu spunea odata ca un ziarist cu un pix in mana e mai eficient decat un glonte. Este o exagerare. Lucrurile sunt mai simple. Ca politician trebuie doar sa ai grija ce spui. oana.iurascu@zf.ro