Explozia de la Uzina Mecanică de la Sadu, care s-a soldat cu decesul a două persoane și rănirea gravă a alteia, a avut loc într-un atelier al unității unde era depozitată pulbere, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj, Daniel Tică. Purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj a precizat că explozia a avut loc în jurul orei 11.30, iar două femei au fost găsite carbonizate.

O treia persoană – un bărbat – a fost rănită grav , fiind dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu.

La rândul său, prefectul de Gorj Liviu Andrei a declarat că deflagrația, care a fost urmată de un incendiu, a avut loc într-o magazie unde era depozitată pulberea necesară pentru două zile de lucru a unei secții.

El a spus că din aprecierile directorului uzinei se pare că în momentul în care cele două femei transportau de la magazie în secție o parte din pulbere s-ar fi produs o scânteie, fără a fi cunoscută cauza .

Potrivit acestuia, pompierii au ajuns la fața locului în 4-5 minute, iar incendiul a fost localizat.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj afirmă că în prezent nu mai există pericol de explozie.Citi]i mai mult despre explozia de la Uzina Mecanică de la Sadu pe www.mediafax.ro