Institutul Național de Statistică a dat ieri două vești bune pentru economie, inflația anualizată s-a dus sub pragul de 2% în septembrie, după o reducere a prețurilor care intră în coșul de consum cu 0,6% în prima lună din toamnă, iar exporturile au înregistrat în august o creștere în euro cu 9% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Totuși veniturile la buget sunt sub proiecție, iar mediul de business acuză în fiecare zi creșterea numărului de insolvențe și a gradului de neîncasare a creanțelor. Tot mai multe companii se simt sufocate nu atât de lipsa de clienți, cât de lipsa cash-flow-ului, adică plățile s-au dus de la 60 la 90 sau 120 de zile.
Normal, dinspre guvern vin mesaje patriotice: „Plătiți-vă taxele, că altfel pierdem cu toții“. Mediul de afaceri însă replică, normal, că mai bine întâi statul să-și eficientizeze cheltuielile și să își ajusteze nevoile pe măsura a ceea ce poate livra businessul.
Este bine că într-un fel se pun cărțile pe față. Însă problema rămâne. Dincolo de neînțelegeri și opinii contrare, la sfârșitul zilei, banii sunt mai puțini și atât statul, cât și companiile se simt sub presiune.
Care ar fi explicațiile și ce se poate face? O primă cauză a acestei situații, care a mai fost evidențiată în Ziarul Financiar, este insuficienta capilaritate a companiilor care exportă cu restul economiei. Adică există multe situații de exportatori mari, mai ales de componente auto, din vestul țării, care asamblează piese importate din străinătate, iar legăturile cu restul economiei românești sunt pur și simplu utilizarea unui transportator pentru importul și exportul pieselor/ansamblurilor, chiria plătită pe spațiul de producție și bineînțeles salariile.
Cum însă avantajul competitiv al României este mai redus fiind mai important cel comparativ, adică diferența de salarii cu muncitorii din Vest, amprenta salarială locală este redusă, insuficientă pentru a genera creștere substanțială de consum.
Apoi, inflația poate fi o veste bună, dar și o veste rea. Scăderea inflației ar trebui evaluată și din perspectiva scăderii cererii, nu numai din scăderea TVA la pâine. Întreprinzătorii spun că recuperarea salariilor din sectorul public, care a însemnat o majorare de 15% anul acesta, este absorbită de evoluția celorlalte prețuri și tarife care intră în coșul de cheltuieli al unei familii. Într-adevăr, în ultimii cinci ani, prețul la electricitate a crescut cu 35% pentru persoane fizice, iar la gaz cu 20%.
Astfel, vânzările din comerțul cu amănuntul au consemnat, conform INS, o scădere de 1% pe primele opt ale anului, de când sunt disponibile ultimele date. Scăderea inflației a dat deja curaj BNR să reducă dobânda de referință, ceea ce începe să se vadă și în evoluția dobânzilor la credite, chiar dacă cu un anumit grad de inerție.
Întârzierea revenirii consumului poate să mai aibă și o altă cauză care ar trebui analizată mai în detaliu, dar trebuie menționată. Valul de consumatori născuți între ’67 și ’73 a ajuns în prezent la o vârstă între 40 și 45 de ani, când apetența de consum se mai reduce față de vârsta 35-40. Între anii ’67 și ’73 generațiile sunt duble față de perioada următoare, deci este un val care „mătură“ din punct de vedere demografic societatea și își lasă amprenta în consum. Este posibil ca acest val să fi fost o sursă suplimentară de creștere a consumului în perioada 2005-2008, când s-au înregistrat vârfuri pe multe segmente despre care mulți oameni de business spun că nu vor mai fi înregistrate prea curând.
Mai poate fi avansat un alt motiv al situației dificile în care se găsesc companiile azi în România. După cinci ani de criză există posibilitatea ca multe firme să aibă, din cauza înghețării investițiilor în această perioadă, dificultăți în a-și adapta ofertele și să fie insuficient pregătite în fața nevoii de a-și majora productivitatea la un nivel mai mare decât cel din perioada de dinaintea crizei pentru a rămâne practic în piață. Mediul de business devine inexorabil mai sofisticat, iar lipsa de investiții determinată de politica de intrare într-o „carapace“, pe care multe companii au dus-o în criză, este acum o frână.
Deocamdată, aceste din urmă două idei sunt ipoteze. Ziarul Financiar le va analiza. Problema rupturii între cifrele macro și realitatea din business de zi cu zi rămâne. Este nevoie de discuții pe date, iar criticile fără discernământ și acuzele aruncate dintr-o parte într-alta nu folosesc să aducă mai multă lumină în dezbateri.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.10.2013