La Muzeul Național de Istorie a României s-a deschis expoziția “Familia Regală – o istorie in imagini” la care au contribuit cu piese de mare valoare din patrimoniul lor mai multe instituții de prestigiu precum Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național Bran, Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I”, Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, Muzeul Național Filatelic și, evident, muzeul gazdă. Timp de o lună, intre 8 mai și 17 iunie 2009, specialiștii și amatorii de istorie au putut parcurge, cronologic, istoria Casei Regale a României in „chipuri și icoane”, de la intemeietorul ei, Regele Carol I până la cel din urmă monarh, M. S. Regele Mihai I. Manifestarea se prezintă ca o urmare firească a alteia, de aceeași anvergură, organizată in același loc și aproape in același parteneriat, in 2006, la aniversarea a 140 de ani de la urcarea pe tronul României a principelui de Hohenzollern-Sigmaringen, ce a fost intitulată România in timpul lui Carol I.

Expoziția acoperea, practic, toate domeniile vieții publice din timpul domniei celor patru regi: politică, diplomație, economie, știință, tehnică, cultură. Erau prezentate, sistematic, prin intermediul picturilor, fotografiilor, documentelor, pieselor numismatice și filatelice, a celor din domeniul mobilierului și al artelor decorative, principalele momente ale evoluției României din intervalul 1866-1947. Prin pânzele lui Emil Volkers și Carol Szathmari erau amintite vizitele prin țară ale domnitorului ca și clipele de glorie ale Războiului de Independență. Fotografii de Szathmri și de Franz Duschek, făcute imediat după sosirea principelui pe pământ românesc sau din timpul campaniei de la sud de Dunăre aduceau solemnitatea portretului oficial sau concretețea reportajului de război, cu efortul și sacrificiul general de la 1877, ce au dus la neatârnarea țării. Evocatoare pentru acele vremi era macheta realizată de sculptorul Dimo Pavelescu pentru monumentul de la Craiova (azi dispărut) ce-l reprezenta pe monarh, cu chipiul ridicat pentru a saluta proiectilul otoman ce a explodat in preajma sa – atunci când a rostit memorabilele cuvinte „Asta e muzica ce-mi place!” Contrastând cu trăsăturile severe și privirea de oțel a Regelui Carol I – care impunea respect și teamă prin această amprentă a siguranței de sine, a conștiinței importanței asumate și a valorii personale – era chipul blajin al Reginei Elisabeta, nefericită mamă a unei fiice dispărută prematur și „Mamă a Răniților”, aureolat de inspirație și preocupat de ocrotirea celor neajutorați și de incurajarea celor talentați. Chiar dacă unele dintre aceste portrete ce o reprezentau pe Carmen Sylva inconjurată de obiectele pasiunilor și aplicațiilor sale artistice (pictură, muzică, poezie) erau datorate fotografului Curții Franz Mandy, ele nu scapă de un anume staticism și convenționalism impuse de model care, insă, dispar in suita de imagini realizată de același artist pentru principesa Maria, tânără imaginativă ce se dorea a fi asimilată cu un personaj de basm sau de scenă. In consecință, ea poza ca o actriță, inveșmântată in diverse costume, fie ele de folosință cotidiană – toalete de zi și de seară, de curte sau de ceremonie – fie travestiuri pentru baluri costumate sau pentru „călătorii” in timpuri trecute, ca prințesă bizantină, marchiză la curtea lui Ludovic XIII sau căpetenie a indienilor din preerii (imagine realizată in studioul Julietta din București, după călătoria in America din 1926). Portul popular era, de asemenea, foarte apreciat și adesea imbrăcat atât de „Auntie” („mătușica”) cât și de tânăra principesă cu sânge britanic și rusesc, fiind nepotă a reginei Victoria și a țarului Alexandru II. Când era purtată ia, marama și catrința, pozele erau mai lejere și, de multe ori, erau luate chiar in natură. Princiepsa Maria obișnuia să-și imbrace și odraselele ca țărăncuțe și ciobănași spre a se plimba cu ele pe pajiștile de la Sinaia. Micii prinți Carol și Nicolae, incălțați cu opincuțe, sprijiniți in bâte și cu niște enorme căciuli albe de miel pe cap păreau coborâți din pânzele lui Nicolae Grigorescu – lucru ce era, de altfel, premeditat de mama lor. Aceiași prinți, ce erau pregătiți de la vârstă fragedă pentru cariera armelor, pozau in mici uniforme de vânător pedestru sau de matelot – pe care le vor purta și mai târziu, la vărsta potrivită căci, in Războiul cel Mare, prințul Carol va fi comandantul unui regiment de vănători iar prințul Nicolae va deveni ofițer de marină. Aceste minuscule uniforme erau expuse in câteva vitrine, alături de uniforma de cavalerie a mamei lor ce era comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori. Fotografiile din timpul conflagrației din 1916-1919 – in care Regina Maria apărea in ținuta albă, sobră dar elegantă și care o prindea atât de bine, de soră de caritate – erau urmate de acelea de la incoronarea de la Alba Iulia, din 1922, când a fost arborat fastul aulic cuvenit unei asemenea ceremonii. Există și instantanee luate in momentele de relaxare ale familiei regale, când nu erau purtate ținutele oficiale și suveranii deveneau soți și părinți obișnuiți, bucurându-se de plăcerile simple ale vieții: prințul Carol fotografiindu-și tatăl sau dându-se cu sania, la Sinaia, regina inconjurată de câinii preferați sau admirând florile, la Bran, sau sprijinindu-se de un arbore secular, la Balcik. Un segment al expoziției este dedicat copiilor Regelui Ferdinand și ai Reginei Maria, a căror evoluție este urmărită de la vârsta inocenței, când erau ținuți in brațe, cu duioșie, de părinți, de unchi sau de guvernante și până la maturitate, când s-au căsătorit și au avut proprii copii. Așa apar chipurile gingașe, angelice chiar, ale principeselor Elisabeta și Marioara, apoi al Ilenei și al lui Mircea, cel mort pretimpuriu, in zilele de restriște ale evacuării Bucureștilor sub amenințarea avansării trupelor germane după pierderea bătăliei de la Argeș. Apoi, Elisabeta și Marioara apar in toalete de mireasă, alături de soții lor, in uniforme de mare ținută, regele George al Greciei și, respectiv, Alexandru al Iugoslaviei. La fel și Ileana, ceva mai târziu, impreună cu arhiducele Anton de Habsburg și apoi, in 1940, inconjurată de cei cinci copii imbrăcați in costume tiroleze. Moștenind talentul mamei sale, principesa Ileana a iubit și a practicat artele iar in expoziție figura un autoportret, bust, pe care il modelase și care a fost turnat in bronz. Regilor Carol II și Mihai I le erau consacrate două segmente importante. Aici era evidentă modernizarea atitudinii și a pozei celor portretizați, in cadrele fotografice fiind dominante instantaneele de la diverse manifestări publice sau intruniri private (citirea mesajului Tronului in parlament, funeralii, slujbe religioase, dineuri, vernisaje de expoziții, participări la spectacole sau la cursele de cai de la hipodrom). Intre exponate figurau și imagini recente cu Familia Regală luate la Versoix sau in alte părți. Portretele datorate penelului unor artiști cunoscuți sunt supuse, și ele, unei viziuni inoitoare și unei palete concordantă epocii contemporane. Este o evidentă diferență intre viziunea de miniaturist a lui Szathmari când executa, pe porțelan, in 1876, chipurile fondatorilor dinastiei, Carol I și Elisabeta, de aceea plină de noblețe și visare a pictorului american George Peter Alexander Healy in portretul reginei Elisabeta, sau in abordarea sobră, austeră și statică a Otiliei Michail Oteteleșanu a bătrânilor suverani, in 1912, cu câțiva ani inaintea dispariției. Regele Ferdinand și Regina Maria au fost imortalizați de celebrul pictor de societate Phillipe de Laszlo. Nobilele trăsături ale suveranei apar și intr-o impozantă acuarelă de Landri dar și dăltuite in marmură de Milița Pătrașcu. Eustațiu Stoenescu, devenit pictor de curte al ultimilor regi, a lăsat câteva portrete magistrale ale acestora. Dar ei au fost portretizați și de artiști mai puțin prestigioși, deși foarte buni meseriași, precum Vasiliu, Ștefan Michăilescu sau Catiliu. Și reprezentările tridimensionale sunt supuse unui alt modelaj, mai puternic, in planuri mari, așa cum este schița pentru un monument al lui Carol II in uniformă de vânător de munte, semnată de Oscar Han sau bustul in bronz al Regelui Mihai de Ion Grigore Popovici. Reședințelor regale le-a fost rezervat un alt segment al prezentării, de la vechiul palat din București – distrus parțial de un incendiu in decembrie 1926 și refăcut in forma acutală – , la cel de la Cotroceni, apoi Castelele Peleș, Pelișor și Foișor de la Sinaia, cele de la Bran, Balcic, Medieșul Aurit și Săvârșin, palatele de la Bicaz, Curtea de Argeș și Mamaia, pavilionul de la Constanța, conacele de la Copăceni, Mănești și Banloc, atât exterioarele cât și multe interioare ale acestora. Fie ele cărți poștale al căror autor este necunoscut, fie imagini datorate obiectivelor unor fotografi celebri precum Nicolae Ionescu, Nicolae Țațu, W. Weiss sau studioul Julietta, toate oferă aspectul reședințelor regale așa cum era in vremea locatarilor, fără modificările și „adaptările” practicate ulterior, fără respectul cuvenit memoriei celor ce le amenajseră, cu gust și pasiune. Un amplu catalog, bogat ilustrat și bine documentat – ce beneficiază și de un elogios cuvânt de apreciere din partea M.S. Regelui Mihai I – a insoțit evenimentul expozițional al acestei primăveri de la Muzeul Național de Istorie a României.   
Subiecte #Expozitie#Familia Regală#istorie#romania