Trăim intr-un timp al vizualului, al lui Homo
videns, cum ar fi spus Giovanni Sartori. Totul pare că se
cumpără și se vinde in funcție de audiență, vizibilitate și consum.
Valoarea a devenit mai degrabă un instrument de măsurare a
audiențelor cantitative, nu calitative. Valoarea a devenit pentru
tot mai mulți vânzători de produse culturale un indice și, in cel
mai fericit caz, un pretext pentru un plan eficient de
afaceri.
Opera artistică e din ce in ce
mai dependentă de marketing și promovare. Publicul devorează ce i
se vinde ca fiind de actualitate, in trend sau
la modă. Instituția criticii și chiar spiritul critic și-au
pierdut prestigiul din vechea lume a bipolarității
capitalism-comunism. Ideologiile au fost aruncate in aer odată cu
felul in care și centrul, și marginea și-au pierdut dimensiunile
lor restrictive. Totul s-a transformat intr-un act hedonist al
interșanjabilității, unde doar efectul de sincretism și mimarea
unor genuri și categorii artistice diferite au putut să creeze o
gimnastică nouă a gusturilor și mentalităților. Prim-planul ca
șablon al succesului televizual a intoars pe dos receptarea
critică, nemediată, a operei și a personalității
artistice.
In epicentrul acestei lumi sub
dictatura vizualului, poți răzbate fără mari resentimente intrând
in Rețea sau in segmentul social-cultural in care ești
incadrat de către alții ori in care chiar tu ai ales să fii
reprezentat. Astfel, acceptând această formă persuasivă și eficace
de constrângere, “produsul tău cultural” va fi mai ușor de
marketat, de promovat și de vândut. La fel, ideile și activitățile
tale sociale, politice, economice.
Ce poate rămâne din această lume
a lui Homo videns? Cum se poate elibera un artist autentic
de zgura ori sclipiciul vizualului? Ce instrumente poate folosi el
pentru a se elibera de dictaturile prezentului și ale
Rețelei?
Răspunsurile la aceste intrebări
pot fi așezate ca intr-un puzzle oniric și critic folosindu-ne de
resturile de limbaj vizual (adevărate și imprevizibile parafraze
livrești) și de sintaxă hiperfigurativă din cele 12 lucrări semnate
de Francisc Chiuariu*, așezate toate sub semnul
Rețelei.
Aceste 12 lucrări sunt de
admirat pentru felul in care creatorul lor știe să facă din
meșteșug, din asumarea tehnică a unor lucrări canonice, un
spectacol al gândirii vizuale. Asumarea unor teme și a unor imagini
ce țin de istoria artelor vizuale nu e făcută doar ca o
demonstrație la prima mână a meșteșugului, ci și ca un element de
susținere a unor discursuri complementare. Un discurs al forței de
expresie a construcției din și prin culoare, a tușei care
revigorează elementul vizual canonic, față cu discursul creat din
liniile minimaliste ale unor desene in cheie ludică sau de șotron
intertextual-vizual. Citirea Rețelelor se face punând mereu
in lectură două sintaxe: (re)construcția canonică prin jocul secund
al unor desene ingenue, eliberate de ideologii și mode. Aceste
discursuri vizuale, cu o precizie asupra detaliului și cu o mare
libertate a desenului, sunt răspunsurile personale ale lui Francisc
Chiuariu de eliberare de Rețea. Fie că Rețeaua poate
să ia și forma unor opere vizuale consacrate.
Pe lângă abilitățile in
discursul vizual, Francis Chiuariu dă un rol proeminent, in
gândirea sa artistică, Incertitudinii. Incertitudinea de a fi,
incertitudinea de a cunoaște, incertitudinea de a iubi ori de a fi
iubit, incertitudinea asupra devenirii. Incertitudinea poate sări
oricând din aceste 12 lucrări ca un iepure vânat de sondaje și
statistici. O incertitudine ce ar putea fi citită, de altfel, și in
ochii celor care privesc și cercetează aceste 12 Rețele. Cu
Incertitudinea pre Incertitudine călcând și construind poți evada
din Rețea pentru a plonja in REM, in subconștient, in
mitologii urbane, vizuale și subiective, in Ficțiunea cea mai
pură.
Mai e de remarcat in aceste
Rețele ale lui Francisc Chiuariu poziția sa ironică, dar
senină, neincrâncenată, cu care folosește lucrările canonice drept
parafrază pentru teme politice ori pentru marii actori politici din
trecutul totalitar și din prezentul european. Toate aceste
referințe sunt mijloace și elemente de background menite a lăsa
locul unor noi intrebări și a unor noi Incertitudini cu care
artistul poate proiecta o hedonistă ontologie a eliberării de sine
și de Rețea.
Trăim, parcă din ce in ce mai
mult, intr-o lume a rețelei. In fapt, vedem in aceste Rețele
o expresie atât a consumismului, cât și a globalizării educației și
produselor culturale. O lume in care există interdependență
materială, nu spirituală! Firele văzute și nevăzute ale
Rețelei sunt un fundal vizual pentru noul proiect al
artistului Francisc Chiuariu. Pe dimensiunile mari ale pânzei ne
sunt dezvăluite, intr-o tehnică impecabilă ce parafrazează
stilistic epoca maeștilor Renașterii, opere de Velázquez, Tizian,
Botticelli, in care discursul hiperfigurativ și narativ iși ia
partea leului; ne sunt dezvăluite, așadar, toate fantasmele,
umbrele, luminile și intrebările ontologice ale unui artist având
și conștiința valorii de sine, și conștiința propriei fragilități
in fața Rețelei.
Rețeaua te poate include,
dar, prin efect, iți poate crea sentimentul castrant de a nu fi tu
insuți un creator liber, cu o libertate totală asupra diversității
formelor de gândire și de trăire. Excluderea din Rețea, ori,
dacă nu excluderea, absența din “network”, iți poate da vertijul
unei excomunicări sociale și materiale.
Francisc Chiuariu, in linii și
tușe de o concretețe de orfevrier, stăpânind cu ingeniozitate și
sensibilitate construcția plastică a feluritelor și imaginatelor
Rețele, iși dă prin aceste noi lucrări maturitatea
creatoare. Formele sale au o suprafață narativă și chiar ezoterică
– fie că e un Suveran Pontif ținând in brațe Pruncul Sfânt căruia
nu i se distinge fața, fie că e vorba de alăturarea unor pantofi de
firmă lângă picioarele lui Buddha, fie că ne dezvăluie concretețea
gata de tridimensional atunci când plonjează in vis, in
subconștient sau in REM. Toate acestea sunt prinse intr-o
Rețea prin care iepurii, simbol al norocului, incearcă să-și
găsească un prezent și un viitor. Dimensiunea Sfârșitului prin
multiplicarea unei scheme, a unei convenții (inclusiv a celei
privind șabloanele de gust și cele vizuale) dă viziunea de forță
interioară care amprentează Rețelele lui Francisc
Chiuariu.
Sunt convins că forța acestor
pânze mari va trece dincolo de mode și timp, dincolo de
Rețele, cu o iradiere spirituală și stilistică pe cale de a
canoniza expresia artistică inconfundabilă a unui mare pictor
român. Cei care vor să capitalizeze acest mare talent al lui
Francisc Chiuariu ar trebui cu grăbire să-i cumpere lucrările. Cota
lucrărilor sale, mă refer aici la o valoare nemediată de
Rețea!, e cu siguranță una europeană.
Rețelele lui Francisc
Chiuariu sunt printre cele mai importante propuneri și certitudini
artistice ale lui 2010. In plină criză morală, spirituală și
materială, s-a născut o mare operă despre firele care ne insoțesc
ori ne vestesc Sfârșitul!
*) Francisc Chiuariu,
Rețele, la ATELIER 030202 (Sala Nouă a Teatrului de Comedie
din București, strada Sfânta Vineri nr. 11)
cipariu@yahoo.com