Cele mai mari șapte rețele de farmacii de pe piața locală au ajuns anul trecut la aproape 1.500 de unități, adică 20% din numărul total, și continuă să se extindă. Numărul de farmacii din orașe este plafonat prin lege, astfel că pentru a se extinde rețelele trebuie să achiziționeze alte farmacii. Extinderea rețelelor s-a făcut în detrimentul farmaciilor independente.
Vânzările de medicamente prin intermediul farmaciilor s-au ridicat la 2,3 miliarde de euro, creșterea fiind de aproape 3%.
La câte farmacii ar putea ajunge rețelele în perioada următoare? Care este tendința europeană în retailul farma? În ce țări rețelele au câștigat cel mai mult teren? Care este ponderea produselor nonfarma în vânzările unei farmacii?
Toate aceste subiecte dar și altele vor fi dezbătute în cadrul celei de a doua ediții a ZF Pharma Summit 2013, un eveniment care își propune să aducă în același loc, timp de două zile, autoritățile și cei mai mari jucători din domeniul sănătății.
Manageri care gestionează vânzări de medicamente de sute de milioane de euro și oameni de afaceri care au investit milioane în deschiderea de spitale și clinici private vor sta la aceeași masă cu factorii de decizie din domeniu pentru o dezbatere cu privire la dezvoltarea businessurilor, într-o perioadă în care se încearcă reformarea celui mai sensibil domeniu din economie.
Pentru mai multe detalii vizitați site-ul conferinței http://evenimente.zf.ro/eveniment-zf-pharma-summit13
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.09.2013