În opinia mea, Mega Sutra (Paralela 45) reprezintă cel mai puternic volum de versuri al lui Leonard Ancuța. Îmi amintesc ce impresie a produs lectura unei părți din manuscris într-un club bucureștean aglomerat: lumea era șocată, uimită sau pur și simplu plângea de râs.
Ginsbergianismul este împins până la ultimele lui posibilități: „am auzit cele mai triste voci poetice ale generației mele scheunând isteric unele către altele, / către propria lor nuditate maculată de virtuți promiscue și pornisme glossy și ieftine”. Lista poeților cu care a băut poetizând Ancuța îi include mai ales de doimiiști, dar face loc și optzeciștilor. Mega Sutra este uriașa iubire-împreunare a boemei anilor 2005-2010: „cei care și-au vomitat mințile după fiecare scriere ca apoi să-și curețe limba prin lătrat la luna/căzută ca o curvă drogată în bălți/de pișat, obscenă și frigidă, ca o virgină moartă”.
Hiperbolele sunt bubuitoare și susținute de metafore valabile. Versurile se desfășoară compact în masivitatea lor și depășesc ca energie tot ce au produs un Ianuș sau un Gălățanu. Deși negii pornografici înfloresc fără rețineri, ținta este sublimul. Procedeul este arghezian: „zorile se-mput-de-atâta-frumusețe”.
Inițial, comparațiile – căci retorica e o viitură furioasă – se mulțumec cu vocabularul comun: „ochii mi-au îngălbenit ca două cămăși albe uitate pe sârmă în soare”, după care irump formulările provocatoare: „celor care și-au uscat chiloții pe propria cruce, viziune: / fața mea trece prin pereți ca o respirație de dragoste”.
În al doilea ciclu, Abatorul privat, extazele anatomice fac tot mai mult loc montajelor tehnologice ori științifice: „în jurul fiecărei axe orbitează generatoare sincrone / de gravitație ne apropiem cădem în particule / ultrafine” (ATOMIC). Infinitezimalul se împletește cu enormul viziunii unui telescop atomic. Dar mai presus de orice, sub această implozie-explozie, descoperim un Leonard Ancuța edgarallanpoeian, lucid exact în momentele demențiale. O luciditate specific americană, așa remarca: „vorbesc despre acea luciditate teribilă care m-a invadat, / despre acea limpezime demonică a gândurilor / ca și cum aș fi văzut distinct fiecare flux electric luând naștere în neuroni, / acea stare de contemplare totală / de parcă întreaga cunoaștere a universului s-ar vărsa în mine și / nimic nu mi-ar mai fi străin”. Simbioza cosmică are rădăcini în Walt Whitman: „câtă siguranță când te umpli de atâta energie încât ai putea face / peștii să lumineze, păsările să zboare în vid” (MENTĖA).
Mega Sutra rămâne un reper al noii poezii, dar și al creației fecundului poet. Literatura lui confirmă legea ondulației universale a lui Vasile Conta. Ondulațiile concave vin dinspre sentimentalism și patetism boem. Pătruns de sentimentalism donjuanesc, Leonard nu este un Casanova, ci un amant pătimaș și etern. În acest volum declarațiile lui sunt fără dedicație sau cu dedicație artei înseși: „nu ți-am spus dar am determinat că viteza iubirii e de două ori mai mare decât a atomilor”.