Facebrands.ro, serviciu de monitorizare a paginilor Facebook în România, lansat la începutul anului de agenția de comunicare Standout împreună cu dezvoltatorul web Byte Flux a anunțat astăzi că cifra utilizatorilor rețelei Facebook în România a depășit 3 milioane.

Peste 14% din populația României are cont pe Facebook, potrivit sursei citate. Din cei 3 milioane de utilizatori români de Facebook, mai mult de 50% și-au completat la profil orașul din care provin, datele arătând că în acest moment 27% dintre ei sunt din București, din Cluj-Napoca 7%, iar din Timișoara și Iași câte 6%.

“Cifra utilizatorilor Facebook este acum comparabilă cu cifra celor care citesc bloguri din România, ambele sunt de peste 3 mil.” a declarat Ionuț Oprea, managerul agenției Standout.