Facebook, compania care deține site-ul de socializare cu același nume, ar putea lansa luni un client de email web, informează TechCrunch.

Conform blogului, noul serviciu va înlocui serviciul de mesagerie care funcționează în prezent pe site-ul Facebook, permițându-se accesul la conturile de mail ale utilzatorilor și printr-o nouă interfață și prin intermediul altor clienți cu protocol POP.

Anunțul vine pe fondul disputelor puternice dintre Facebook și Gmail pe tema preluării de informații de către site-ul de socializare cu privire la persoanele de contact ale utilizatorilor Facebook care au conturi de Gmail.