Prețul acțiunilor Facebook tranzacționate pe piața privată au crescut cu 10% de la depunerea documentației pentru listarea la bursă, plasând valoarea totală a companiei pentru prima dată peste pragul de 100 de miliarde de dolari, scrie Bloomberg.

SharePost, o companie care a intermediat transferul a 150.000 de acțiuni Facebook pe piața privată, spune că prețul a crescut la 44 de dolari pe unitate, ceea ce plasează valoarea totală a companiei la 102,6 miliarde de dolari, peste giganți cu tradiție din industrie, ca Pepsi sau Citigroup.