Daniel Nicolae Vălean

Istoria Bisericii universale în date

(6 î. Hr. – 1054 d. Hr.)

Editura Limes

Un mileniu marcat de controverse, lupte și sânge, înmulțiri de instituții. “Cartea părintelui Vălean îți aduce în față date și oameni, momente și scânteieri de veșnicii, e o replică la scara smereniei a marilor enciclopedii de date și persoane, dar este un instrument extraordinar pentru un anamnesis menit să surprindă rădăcinile și frângerea coroanelor. Poate fi receptată ca un instrument didactic, dar la fel de bine poate fi privită, plutarhian, ca frânturi de vieți paralele.” (Ioan Chirilă) Există și liste cronologice interesante cu episcopi și pontifi ai Romei, episcopi și patriarhi de Constantinopole, episcopi și patriarhi de Alexandria, episcopi și patriarhi de Antiohia, episcopi și patriarhi ai Ierusalimului, liste de regi și împărați din Apus, din Răsărit și împărați bizantini. Cartea este o premieră în publicistica noastră. Din păcate, lipsește un cuvânt înainte al autorului, cu concepția sa asupra temei.


BenMezrich

Miliardari din întâmplare

Povestea Facebook-ului: sex, bani, geniu și trădare

Editura Allfa

Traducere din limba engleză și note de Ioana Văcărescu. Eduardo Saverin și Mark Zuckerberg, buni prieteni și colegi de facultate, au petrecut multe nopți nedormite, încercând să găsească o modalitate de a se face remarcați printre studenții eminenți ai Universității Harvard. În 2003, Zuckerberg a spart sistemul computerizat al Universității, riscând să fie exmatriculat, și atunci i-a venit ideea să creeze Facebook-ul, rețeaua de socializare care a revoluționat comunicarea în toată lumea. Cu finanțarea lui Saverin, ideea lor a străbătut rapid drumul de la un proiect gândit într-o cameră de cămin studențesc, la o companie din faimoasa Silicon Valley. Dar viziunile contradictorii despre viitorul Facebook-ului i-au transformat pe cei doi prieteni în inamici. Nu peste mult timp, exuberanța școlărească care le-a marcat colaborarea s-a transformat într-o rivalitate crâncenă, când în scenă au intrat investitorii, banii și avocații.

“Miliardari din întâmplare” (The Accidental Billionaires) este un bestseller New York Times, a fost tradus în douăzeci și patru de țări și a stat la baza filmului “Rețeaua de socializare” (The Social Network), răsplătit cu patru premii Golden Globes și trei premii Oscar. Ben Mezrich este absolvent de Harvard și autorul a douăsprezece cărți, printre care bestsellerul internațional Bringing Down the House, care a stat la baza scenariului filmului 21, cu Kevin Spacey în rolul principal. De asemenea, semnează scenarii de televiziune și publică articole în Boston Common și revista Flush.