Angajatorii care incadreaza in munca absolventi ai institutiilor de invatamant si ii mentin in activitate pe o perioada de cel putin trei ani vor primi, timp de 12 luni, o subventie din partea statului in cuantum de 1 – 1,5 salarii de baza minime brute pe economie, in functie de nivelul studiilor.



Guvernul a adoptat, in ultima sa sedinta de anul trecut, proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurarilor de somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, care prevede, in principal, masuri de stimulare a angajatorilor care incadreaza in munca absolventi ai institutiilor de invatamant.



Actul normativ prevede ca persoanele in varsta de pana la 30 de ani, care au statut de student si urmeaza studiile la cursuri de zi la o institutie de invatamant superior de stat sau particular, autorizata sau acreditata pot beneficia de credite pentru initierea unei afaceri, cu o dobanda de 25% pe an.



Conform proiectului, serviciile de consultanta si asistenta pentru inceperea unei activitati independente sau pentru initierea unei afaceri, se acorda, gratuit, persoanelor in cautarea unui loc de munca, precum si studentilor care solicita acordarea de credite cu dobanda avantajoasa din bugetul asigurarilor pentru somaj.



De asemenea, proiectul propune reducerea de la 18 ani la 16 ani a varstei la care absolventul poate beneficia de indemnizatie de somaj.



“Intrucat exista forme de invatamant care se finalizeaza la 16 ani, persoanele pot dobandi statut de absolvent la aceasta varsta, fiind astfel indreptatite sa primeasca indemnizatie de somaj la 16 ani”, se arata in actul normativ.



Pentru angajatorii care incadreaza in munca persoane din categoriile de varsta apropiate de pensionare, respectiv persoane care mai au 3 ani pana la indeplinirea conditiilor pentru solicitarea pensiei anticipate partiale, pensiei anticipate sau pentru acordarea pensiei pentru limita de varsta, proiectul propune acordarea, din bugetul asigurarilor pentru somaj, a unei sume egale cu un salariu minim brut pe tara in vigoare, pe perioada incadrarii pana la indeplinirea conditiilor de pensionare.



Actul normativ mai prevede subventionarea cheltuielilor de cazare, masa si transport pentru persoanele care locuiesc la o distanta mai mare de 50 de kilometri de unitatea la care participa la cursurile de pregatire profesionala, precum si subventionarea costurilor aferente cursurilor de formare profesionala efectuate de persoanele care revin din concediul pentru cresterea copilului, care si-au reluat activitatea dupa satisfacerea stagiului militar sau care lucreaza in mediul rural.



Costurile aferente cursurilor de pregatire profesionala urmate de pensionarii care isi reiau activitatea, de cetatenii straini sau apatrizii incadrati in munca in Romania vor fi, de asemenea, subventionate. Se va asigura, totodata, accesul gratuit la programele de formare profesionala pentru persoanele care nu realizeaza venituri sau ale caror venituri lunare nu depasesc indemnizatia de somaj.



Proiectul de act normativ stabileste amenzi cuprinse intre 25 milioane lei si 50 milioane lei pentru fapte contraventionale reglementate in scopul prevenirii situatiilor in care serviciile pentru stimularea ocuparii fortei de munca sunt furnizate de persoane juridice fara acreditarea prevazuta de lege.
miruna.lebedencu@zf.ro