Minerii din Valea Jiului si colegii lor care s-au pensionat vor beneficia si in 2006 de facilitati la plata energiei electrice, a agentului termic, precum si de subventionarea biletelor de odihna si tratament, la nivelul celor din anul precedent. Presedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Zoltan Lakatos, care a facut aceasta declaratie, sambata trecuta, a adaugat ca ministrul economiei si comertului, Codrut Seres, a acceptat, cu o zi in urma, propunerea sindicatelor in ceea ce priveste mentinerea in noul contract colectiv de munca a facilitatilor acordate angajatilor Companiei Nationale a Huilei si pensionarilor mineri in anul 2005. Liderul sindical sustine ca ministrul Seres a acceptat si programul de investitii la Compania Nationala a Huilei, pe urmatorii trei ani. Investitia se ridica la 30 de milioane de euro si consta din aducerea unor complexe mecanizate in subteranul exploatarilor miniere Lupeni, Paroseni si Livezeni, in ultimul caz, “daca stratul 13 confirma”. Mediafax
Companii
Facilitatile pentru mineri se prelungesc
Minerii din Valea Jiului si colegii lor care s-au pensionat vor beneficia si in 2006 de facilitati la plata energiei electrice, a agentului termic, precum si de subventionarea biletelor de odihna si tratament, la nivelul celor din anul precedent. Presedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Zoltan Lakatos, care a facut aceasta declaratie, sambata trecuta, a adaugat ca ministrul economiei…