Robert Harris e un scriitor britanic de mare succes, născut în 1957, autor al câtorva volume foarte bine primite. Pwe larg am scris despre el în „Ziarul de duminică” cu prilejul apariției în românește a excelentului roman „Marioneta”, un roman ecranizat care i-a adus premiile César și European Film Award pentru cel mai bun scenariu adaptat. Tradus în peste treizeci de limbi, Robert Harris face parte din Royal Society of Literature. Într-o seamă a cărților sale, Harris tratează probleme extrem de actuale . În „Marioneta” eroul este angajat de cel mai controversat prim-ministru al Marii Britanii pentru a-i scrie memoriile. Romanul de față*) pare să fie ecoul imenselor jocuri la bursă, care au dat peste cap economiile lumii.
Fost fizician la CERN, Alexander Hoffmann este creatorul de geniu al unui program revoluționar, numit VIXAL, un algoritm care „gândește“ singur, învârtind pe piețele financiare afaceri de miliarde de dolari. Practic, o mașină de făcut bani. Afaceri cu viteza gândului, într-o companie fără hârtii, doar cu computere, fără inventar, complet digitală. Hoffmann nu angaja pe nimeni fără doctorat în matematică sau fizică, iar tezele trebuiau să fie dintre cele mai bune; naționalitatea și abilitățile sociale nu aveau nicio importanță pentru el, statul de plată arăta uneori ca lista participanților la o conferință despre sindromul Asperger a Națiunilor Unite.
Principiul de la baza algoritmului este ingenios, dar simplu: în vremuri tulburi, cine ințelege mecanismul fricii poate prezice mersul pieței. Cel mai mare dușman al rațiunii este frica – nimeni nu o știe mai bine decât Alexander Hoffmann, omul care a făcut o avere din spaima altora. „De-a lungul istoriei, groaza a fost cea mai puternică emoție din economie.(…) Concluzia noastră este că digitalizarea însăși creează o epidemie de groază. După părerea noastră, creșterea volatilității pieței este o funcție a digitalizării.(…) Iar noi am găsit o modalitatea de a face din asta bani.”
Dar mașinăria care gândește, ca orice instrument de acest fel, scapă de sub control și crează pe piață un haos fără precedent, cel mai negru coșmar al omenirii. Mai mult, inteligența artificială autonomă împiedică toate eforturile de a fi distrusă, își creează back-up încât continuă să funcționeze, chiar dacă întreaga aparatură inițială a fost distrusă. Finalul e de coșmar, aparatura nu mai are nevoie de oameni, toți acei ultraintelegineți programatori și dealeri descoperă scris pe screensavere: „Compania viitorului nu va avea angajați. Compania viitorului nu va avea manageri. Compania viiotului va fi o entitate digitală. Compania viitorului e vie.”
În paralel cu scrierea acestui roman, apărut în 2011, aveau loc marile căderi de la bursele din toată lumea, colapsul unor economii, revoltele din Grecia. Hoffmann însuși, într-o discuție un cu partener, pune pucntul pe i:
„- S-ar putea ca VIXAL să ia niște decizii care nu sunt în totalitate compatibile cu interesele noastre.
– Te referi la interesele companiei?
– Nu, vreau să spun interesele noastre. Ale oamenilor.
– Nu sunt aceleași?
– Nu neapărat.”
*) Robert Harris – Factorul groazei, editura Allfa, colecția Strada Ficțiunii, bestseller. Traducere din limba engleză și note de Diana Geacăr.