FADERE (Federația Asociațiilor De Români Din Europa) acuză Guvernul spaniol că a mințit atunci când a susținut că românii care până la 22 iulie se aflau în Spania nu vor fi afectați de resticțiile impuse pe piața muncii din această țară. Asociația spune că 50% dintre românii din Spania, adică 450.000 din cei 900.000 de români aflați acum în Spania vor fi afectați .

FADERE susține că, în ciuda asigurărilor date de autorități că românii aflați deja în Spania nu vor fi afectați, Oficiile de munca au primit un regulament în care îi includ pe toți românii care nu sunt înscriși în registrele de muncă.

“Toți românii din Spania care au avut un loc de munca și l-au pierdut și care nu s-au prezentat în timp de 15 zile la oficiul de muncă pentru a spune că este în căutarea unui loc de munca, cât și cei care nu au revenit la fiecare trei luni pentru a reînnoi această situație, au pierdut total dreptul de muncă în Spania”, spune un comunicat al FADER.

Această noutate transmisă oficiilor de muncă schimbă total mesajul de fond al acestor restricții, ele aplicându-se nu doar celor care au venit în Spania dupa 22 iulie 2011 ci și multor români care în aceste momente nu lucrează, sau lucrează la negru și intenționează să găsească un loc de muncă, însă nu sunt înscriși ca fiind în căutare de slujbe.

Această măsură îi va afecta și pe toți copiii românilor din Spania care sunt sudenți sau elevi și care urmau să termine școala și să se angajeze. Deasemenea,acestă măsură îi va afecta și pe toti românii care au plecat în vacanță în România și intenționează să vină i să lucreze, spune asociația.

“Foarte mulți români în perioada de vară pleacă în țară și se șterg din registrele oficiilor de muncă ca să nu plăteacă cotizație pe perioada concediului.”, explică asociația care adaugă: “Noi apreciem că măsura aceasta afectează mai mult de 50% dintre românii care sunt în Spania înainte de 22 Iulie 2011.”

Comisia Europeană a acceptat în urmă cu câteva zile restricțiile pentru români aprobate de guvernul de la Madrid. De asemenea, Ministerul român al Muncii a dat asigurări că românii aflați în spania nu vor fi afecttați de măsurile de restricție.

FADERE arată că a rugat Ministerul Muncii să schimbe mesajul eronat publicat pe www.madrid.mae.ro în care se lasă să se înțeleagă ca restricțiile nu vor afecta pe cei care sunt veniti înainte de 22 Iulie 2011.

“Considerăm că este un abuz din partea autorităților spaniole după ce au transmis un mesaj în care spuneau că restricțiile nu vor afecta pe românii veniți înainte de 22 Iulie 2011, lasă pe stradă 50% dintre românii care au lucrat legal și care au plătit impozitele către Stat.”

“Vom trimite o scrisoare Uniunii Europene pentru a informa despre această incoerență” , a declarat Daniel Țecu Președintele FADERE.