Falcon Electronics, unul dintre cei mai mari jucători de pe piașa echipamentelor electronice auto, a investit 30.000 de euro într-un nou centru în Cluj. În showroom pot fi montate echipamente audio, dispozitive de navigație, detectoare de radar sau carkituri. “În contextul economic actual, lansarea unei noi filiale vine în întâmpinarea cerințelor clienților, care, pe timp de criză, solicită calitate ridicată la nivel de cost cât mai bun”, a declarat Marian Stancu, director de vânzări al Falcon Electronics. Filiala Falcon Electronics din Cluj reprezintă o investiție de peste 30.000 Euro.
Cu o cifră de afaceri de aproximativ 7 milioane de euro în 2009 și o rețea de peste 350 de distribuitori pe piața locală, Falcon Electronics deține cea mai mare cotă de piață la nivelul întregii piețe de accesorii auto, dar și pe principalele segmente ale acesteia: detectoare de radar (80%), sisteme de securitate (38%) și sisteme audio (30-35%).