Vânzările de sisteme de securitate auto au crescut cu 10% în primul semestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit estimărilor companiei Falcon Electronics activă pe această piață. Avansul are loc în condițiile în care vânzările de mașini noi, care reprezintă principala sursă de clienți pentru alarme, au continuat să scadă cu 25% în același interval.

“În 2010 dealerii auto nu au mai avut presiunea stocurilor de anul trecut și implicit nu au mai efectuat discounturi la fel de mari. În plus, datorită volumelor mai mici, dealerii s-au orientat și către vânzarea de accesorii care au făcut parte inclusiv din oferte promoționale pentru mașinile noi”, a spus Marian Stancu, directorul de vânzări al Falcon Electronics.

La nivelul primului semestru al anului trecut scăderea vânzărilor de alarme a fost de aproximativ 50% comparativ cu perioada similară din 2008, declin similar cu cel al pieței auto din același interval.

“Aproximativ 90% din clienții de alarme auto sunt cei care și-au cumpărat o mașină nouă, potrivit studiilor Falcon. Conform acestui lucru se explică și scăderea pieței sistemelor de securitate cu un nivel aproximativ egal cu declinul pieței auto”, a declarat Stancu.

În condițiile în care atunci când achiziționează o mașină nouă clientul optează acum numai pentru dotările strict necesare, aceeași strategie o aplică și când cumpără o alarmă, potrivit reprezentanților Falcon.

“Contextul economic actual a avut ca efect scăderea prețurilor sistemelor de securitate «premium» cu aproximativ 10%, reducerea numărului de accesorii suplimentare comandate de către clienți și orientarea dealerilor de mașini către alarme din segmentul «entry level» pentru organizarea de promoții la vânzarea de mașini noi”, a subliniat Marian Stancu.

Falcon Electronics, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de echipamente electronice auto, a investit 30.000 de euro într-un nou showroom la Cluj-Napoca, în cadrul căruia vor fi comercializate sisteme audio, de navigație și detectoare de radar. În total, rețeaua de distribuitori a Falcon a atins un nivel de 350 de reprezentanțe la nivel național.

“Pentru 2010 dorim să ne menținem creșterea de 10% a vânzărilor în ceea ce privește sistemele de securitate pentru mașini, inclusiv prin lansarea unor noi produse”, a spus directorul de vânzări al companiei.

Anul trecut compania a atins o cifră de afaceri de 6,5 mil. euro, potrivit datelor de pe Registrul Comerțului, în scădere cu peste 50% comparativ cu anul precedent și un profit brut de peste 0,5 mil. euro, de cinci ori mai mic decât în 2008. În prezent, alarmele auto reprezintă aproximativ 40% din cifra de afaceri a Falcon Electronics. Compania deține în prezent șase showroomuri la nivel național, dintre care două în București.