Falimentul politicii agrare

Romania are, singura, 72% din numarul total al agricultorilor din Europa celor 15. Cu toate acestea, tara noastra, candva “granarul Europei”, nu este in stare sa isi asigure necesarul de hrana, deficitul din comertul cu produse agricole atingand cote tot mai ametitoare si mai amenintatoare.
Mai departe. Retrocedarea a dat nastere la vreo 4 milioane de posesori de terenuri, dimensiunea exploatatiei medii fiind in aceste conditii sub nivelul care asigura chiar si subzistenta mizera a proprietarului (si, pentru ca veni vorba, mult sub nivelul care s-ar putea califica pentru subventii, potrivit procedurilor UE). Autoritatile romane se plang pe buna dreptate de aceasta stare de lucruri, dar fac absolut tot ce le sta in putinta pentru ca ea sa NU se schimbe.Mai departe. Retrocedarea a dat nastere la vreo 4 milioane de posesori de terenuri, dimensiunea exploatatiei medii fiind in aceste conditii sub nivelul care asigura chiar si subzistenta mizera a proprietarului (si, pentru ca veni vorba, mult sub nivelul care s-ar putea califica pentru subventii, potrivit procedurilor UE). Autoritatile romane se plang pe buna dreptate de aceasta stare de lucruri, dar fac absolut tot ce le sta in putinta pentru ca ea sa NU se schimbe.
Astfel, instrainarea terenurilor trebuie precedata de inregistrarea cadastrala si evidenta notariala a tranzactiei. Corect, se poate spune. Da, dar fara sfanta spaga nu se masoara nici un centimetru de teren, iar costul legal al celor doua operatiuni (cadastru plus notar) este aiuritor a€“ el depasind, uneori de multe ori, insasi valoarea terenului in cauza! De altfel, in tarisoara noastra, activitatea notariala a depasit de mult stadiul “simplei” hartuiri si jumuliri a cetateanului, devenind o frana redutabila in calea functionarii pietelor. Acesta este un subiect cu multiple implicatii, ce merita tratat distinct. Aici ma rezum sa consemnez ca, datorita in parte costului prohibitiv al tranzactiei, avem toate sansele ca piata funciara sa se nasca la Sfantu’ Asteaptaa€¦
Aceleasi preconditii fac imposibila si obtinerea de credite cu terenul agricol drept garantie. Daca in tot restul lumii civilizate terenul poate reprezenta pana la 80% din garantia creditului pentru lucrari agricole, inexistenta unei piete funciare cat de cat functionale pastreaza la niveluri ridicole valoarea terenului si inhiba total interesul ambelor parti (banca si potential imprumutat) pentru tranzactii cu terenuri agricole drept colateral.
Sesizand ca lucrurile merg prost in zona rurala, autoritatile au adoptat de-a lungul timpului diferite masuri a€“ pe cat de costisitoare, pe atat de ineficiente, daca nu de-a dreptul contraproductive. Astfel, au tot amanat impozitarea terenurilor cu destinatie agricola, pentru ca proprietarii sunt prea saraci ca sa plateasca. Probabil ca asa stau lucrurile. Dar in acest fel s-a amanat sine die si momentul in care terenurile intra intr-un circuit economic cu fata la piata. Mai mult, au fost acordate an de an pomeni de 1-2 milioane de lei pe hectar, suma gigantica pentru contribuabilul roman, dar exact ce trebuie pentru a perpetua exploatatiile ineficiente a€“ ca si, bineinteles, “dijmuirea” sumelor in cauza de cei indrituiti sa le distribuie.
Pentru creditare, in locul analizarii cauzelor pentru care ea nu functioneaza prin mecanisme ale pietei si al adoptarii masurilor corective, guvernul a apelat la solutia mai comoda, dar mai costisitoare si mai lipsita de orizont, a creditarii cu dobanzi (puternic) subventionate. Pe langa sumele imense cheltuite de la buget cu aceasta destinatie, sa adaugam si pierderile de peste un miliard de dolari acumulate de-a lungul anilor de Banca Agricola (platite pana la urma tot de contribuabilul roman). Nu este de mirare ca Raiffeisen Bank, care a cumparat ceea ce s-a putut salva din Banca Agricola, nici nu vrea sa auda de creditare rurala a€“ desi in alte tari bancile Raiffeisen au o buna traditie in domeniu.
Exista solutii viabile pentru problema aceasta atat de incalcita? Fara indoiala. Dar ele nu sunt simple, nu aduc rezultate peste noapte si pot fi, pe termen scurt, destul de impopulare. Un pachet de propuneri vizand o reforma profunda a zonelor rurale a fost prezentat autoritatilor cu vreun an in urma, intr-un studiu realizat cu sprijin FAO. Au fost organizate cateva seminarii cu participare internationala, lucrarea, de cateva sute de pagini, a fost inaintata ministerului de resort sia€¦ gata. Ea zace in vreun fiset, cu doua degete de praf deasupra. De atunci incoace masurile adoptate au fost exact opusul celor recomandate (a se vedea revenirea la pomana pe hectar).
Mult mai recent, o alta echipa a realizat un studiu pe aceeasi tema, finantat de Centrul Roman pentru Politica Economica (el se poate gasi si pe Internet, la adresa www.cerope.ro). In treacat fie spus, ambele lucrari ajung, printre altele, la concluzia ca dezvoltarea rurala trebuie sa insemne si altceva (daca nu chiar mai ales altceva) decat agricultura. Dar tare ma tem ca, in planul actiunilor practice, va avea soarta celuilalt studiu la care m-am referit, ca si a multor altele realizate de-a lungul anilor. Pentru ca functionarii din ministerul de resort se dovedesc extrem de inventivi cand este vorba sa-si salveze pielea la sutele de reorganizari si dezorganizari, la centru sau in teritoriu, dar nu mai au timp, imaginatie sau interes pentru a face si ceva cu adevarat bun pentru zona rurala romaneasca. Iar politicienii isi aduc aminte de aceasta problema exact din patru in patru ani, fix pe durata campaniei electorale.
Va veni anul 2007. Cu ajutorul lui Dumnezeu a€“ mai mult decat al politicienilor nostri a€“ vom intra in UE. Ce va face atunci guvernul roman? Va spune ca Politica Agricola Comuna, buna-proasta cum este ea, a fost tradusa in romaneste fara suflet?

*Eugen Radulescu este consilier al guvernatorului BNR Mugur Isarescu