Grupurile criminale au inceput deja sa falsifice euro, pregatindu-se astfel pentru punerea in circulatie de la 1 ianuarie 2002 a monedei unice, au declarat experti din cadrul serviciilor de informatii ale politiei, relateaza Financial Times.

Euro va inlocui de anul viitor cele 12 monede nationale ale tarilor din zona euro. “Introducerea euro reprezinta o oportunitate extraordinara pentru membrii crmei organizate”, a spus John Abbot, presedintele National Criminal Intelligence Service (NCIS) – o agentie din Marea Britanie care colaboreaza cu Europol in domeniul spalarii banilor.

“Unele grupuri vor planifica jafuri armate, altele vor vedea in moneda unica o oportunitate pentru fraude, prin emiterea de bancnote false”, a explicat Abbott.

Rapoartele emise de serviciile de informatii arata ca grupurile criminale au produs deja variante false ale monedei unice, iar valoarea mare a bancnotelor, de pana la 500 de euro (438 $) i-a stimulat si mai mult pe falsificatori, a mai spus presedintele NCIS.

Acesta a mai subliniat faptul ca, datorita tehnicilor performante oferite de computer in materie de reproducere a unor articole, falsificarea bancnotelor este mult mai usoara decat in trecut.

Pentru introducerea efectiva a monedei unice europene de la inceputul anului viitor, in prezent se produc 50 de miliarde de monede si 14,5 miliarde de bancnote sunt tiparite.

Reprezentantii serviciilor de combatere a crimei organizate cred ca o parte din grupurile straine de falsificatori opereaza in Marea Britanie, cunoscuta ca fiind locul unde se falsifica cele mai multe monede europene.

Expertii in domeniul fraudelor spun ca principala problema consta in lipsa unei politii pan-europene care sa activeze si in afara granitelor statelor din UE.

Unii dintre analisti cred ca, odata ce moneda unica va intra in circulatie, majoritatea criminalilor vor prefera sa foloseasca euro, mai degraba decat dolarul, pentru a-si putea desfasura operatiunile prin intermediul bancilor europene.

In acest an, sindicatele franceze ale lucratorilor din sistemul bancar si ale soferilor de pe masinile blindate pentru transportul valorilor au amenintat guvernul Frantei cu ample miscari de protest, deoarece nu au fost consultati in legatura cu tranzitia la euro. Ei sustineau ca introducerea noii monede va creste numarul de atacuri asupra vehiculelor de transport.