Prin 2009, când J.D. Salinger depășise pragul celor nouăzeci de ani, a apărut o continuare insolentă a romanului De veghe în lanul de secară, semnată cu pseudonimul J.D. (sic!) California: 60 Years Later: Coming Through the Rye. Bătrânul scriitor apelează la justiție și, in 2010, la câteva luni după moartea sa, verdictul judecătoresc interzice difuzarea în SUA și Canada a continuării neautorizate.
Acum 400 de ani, în 1614, în timp ce Miguel de Cervantes lucra la partea a II-a a lui Don Quijote de la Mancha, a apărut, în împrejurari obscure, o continuare frauduloasă și răuvoitoare, semnată cu un pseudonim nici astăzi descifrat, Alonso Fernandez de Avellaneda. În primăvara anului 1615 vede, în replică, lumina tiparului și adevărata parte a II-a a lui Don Quijote. Se deschide astfel un pasionant, unic poate, capitol de istorie literară. Cervantes, care avea sa moară un an mai târziu (22 aprilie 1615), nu și-a putut apăra creatia decât cu arma geniului sau. A fagocitat continuarea apocrifă, nu lipsită de calități literare, și și-a subsumat-o pentru eternitate. Falsul Don Quijote poate fi citit cu delectare, dar numai în umbra modelului autentic. In plus, continuarea apocrifă reprezinta primul si cel mai bogat document privind receptarea veritabilului Don Quijote in secolul al XVII-lea spaniol.“Falsul Don Quijote de la Mancha. Continuarea apocrifă a lui Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes” de Alonso Fernandez de Avellaneda, a apărut acum și în românește, la Editura Paralela 45, în colecția “Capodopere ale literaturii universale”, în traducerea neobositului Sorin Mărculescu.Traducerea de către un singur traducător a ediției Miguel de Cervantes, “Opere narative complete”, Editura Paralela 45: vol. 1 “Galateea”; vol. 2/I și 2/II “Don Quijote de la Mancha”; vol. 3 “Nuvele exemplare”; vol. 4 “Muncile lui Persiles și ale Sigismundei.”, precum și “Falsul don Quijote de la Mancha” de Alonso Fernández de Avellaneda, reprezintă o întreprindere unică pe mapamond. Acest volum apocrif a fost lansat în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2011.
“După ce, în notele la traducerea mea din Miguel de Cervantes, Don Quijote de la Mancha (2 vol., ed. I, 2004; ed. a II-a, 2009), am făcut numeroase trimiteri la Don Quijotele apocrif semnat cu pseudonimul Alonso Fernandez de Avellaneda, mi s-a părut util să întregesc ediția Miguel de Cervantes, Opere narative complete, 4 vol., cu traducerea acestei continuări abuzive, dar foarte importantă pentru deplina înțelegere a celei de-a doua părți a capodoperei cervantine și a modului cum a fost receptat marele roman de către contemporani. Unic este și raportul de intertextualizare dintre opera imitată și imitație, ceea ce îndreptățește, sunt convins, considerarea Falsului Don Quijote ca anexă la cele două volume care-l cuprind pe Don Quijote de la Mancha autentic. Cititorii români vor avea astfel sub ochi piesele esențiale care alcătuiesc dosarul celui mai spectaculos caz de uzurpare literară nu doar din literatura spaniolă, ci și, după câte știu, din cele europene. Nu a fost un banal plagiat, ci o tentativă complexă de subminare a unuia dintre cei mai mari autori ai lumii și a capodoperei sale, exemplară fiind și reacția genială a lui Cervantes, căreia îi datorăm a doua parte a lui Don Quijote de la Mancha așa cum o cunoaștem.
Traducerea de față a fost realizată în același spirit de fidelitate, expresivitate și unitate de soluții la care am năzuit totdeauna și la care m-am referit și cu alte prilejuri. Având acum de a face cu o proză nu fără merite proprii, dar intru totul subordonată și îndatorată adevăratului Don Quijote de la Mancha, am păstrat, de pildă, modalitățile de transpunere a proverbelor sau de echivalare a numelor proprii semnificative preluate (de ex. Rocinante â Rușinante) sau create de Avellaneda (de ex. Tajayunque â Taienicovală), cu scopul de a face perceptibilă și în românește, la nivel stilistic, relația dintre cele două versiuni quijotice. (…) Continuarea lui Avellaneda atrage tot mai mult atenția istoricilor literari și, cu atât mai important, dacă ținem seama de precaritatea textului ediției princeps, a editorilor. Ediția lui Luis Gomez Canseco (2000) a constituit pentru mine un providențial text de bază, prețios prin amploarea și bogăția notelor și a bibliografiei; ei i s-au adăugat cele datorate ilustrului cervantist Martin de Riquer (1972), și lui Fernando Garcia Salinero (1973), amândouă copios și competent comentate și adnotate; pentru dileme textuale mi-a fost de folos și ediția lui Florencio Sevilla Arroyo, accesibilă în varianta ei electronică (1999); am apelat și la noua traducere americană semnată de Alberta Wilson Server și John Esten Keller și adnotată de Tom Lathrop (1980), precum și la excelenta reeditare, prefațată și adnotată, a unei traduceri franceze din secolul al XIX-lea (A. Germond de Lavigne), realizată de David Alvarez (2006).”, a scris Sorin Mărculescu în Nota Liminară a volumului “Falsul Don Quijote de la Mancha. Continuarea apocrifă a lui Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes ” de Alonso Fernandez de Avellaneda.
Alonso Fernández de Avellaneda a fost un prozator spaniol care a trăit în perioada secolelor al XVI-lea și al XVII-lea. Numele său reprezintă pseudonimul unui autor rămas necunoscut.