James Joyce
Corespondență
Editura ART
Traducere de Radu Lupan. Colecția “Ocheanul întors”. Volumul este alcǎtuit din scrisorile pe care James Joyce le-a primit, ori le-a trimis marilor scriitori ai vremii, familiei etc. Lista îi include pe: Nora Barnacle, Henrik Ibsen, W.B. Yeats, Ezra Pound, H.G. Wells, Bernard Shaw, Andre Gide, T.S. Eliot etc. De mare interes sunt scrisorile dintre James Joyce și Ezra Pound, un poet american controversat. Este poate una dintre cele mai interesante relații de prietenie din literatura modernǎ. Ezra l-a cunoscut pe Joyce în 1913 prin intermediul lui Yeats și este omul care l-a ajutat cel mai mult.
Dan Mircea Cipariu
singurătatea vine pe facebook
Editura Tracus arte
“singurătatea vine pe facebook, cel mai recent volum de versuri al lui Dan Mircea Cipariu abordează o temă extrem de actuală, aceea a depersonalizării, a autizării individului în contextul unei tot mai accentuate transpuneri în virtual a actului comunicării. Textele lui Dan Mircea Cipariu tratează cu inteligență poetică și profunzime acest paradox al ființei conectate la rețea a secolului XXI, rezolvând parțial prin fulgurații poetice sclipitoare, uneori ironice, alteori cinice, iar alteori pur lirice, seducătoare, dilemele acestui tip de individ cultural post-postmodern.” – Cosmin Perța. Volumul cuprinde și desene ale artistului Mihai Zgondoiu.
Leon Feuchtwanger
Falsul Nero
Editura Allfa
Traducere din limba germană de Magdalena-Oana Păunoiu. La unsprezece ani de la moartea împăratului Nero, senatorul Varro pune la cale un act subtil de răzbunare, pretinzând că împăratul trăiește. Și lovitura de stat reușește. Olarul Terențiu, care seamănă izbitor cu Nero, își joacă rolul cu succes. Numai că, fiind vanitos și obsedat de putere, și incitat de apropiații săi, acesta uită că nu este decât o marionetă. O parodie a triumviratului Hitler, Göring, Goebbels. Romanul a apărut în 1936 și a fost interzis. Persecutat de regimul nazist, Leon Feuchtwanger a fost nevoit să se expatrieze și ulterior s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde a murit în 1958.
Vladimir Nabokov
Pnin
Editura Polirom
Traducere din limba engleză și note de Mona Antohi. Pnin, una dintre piesele clasice ale operei lui Vladimir Nabokov, într-o nouă ediție în seria de autor din cadrul colecției “Biblioteca Polirom”. Cartea are în centru aventura americană a unui profesor rus emigrat, tot timpul pe drumuri, stapânit de o perpetuă confuzie între păstrarea demnității profesorale și amintirile unei vieți lăsate în urmă. Mișcându-se distrat într-o lume și o limbă cu desăvârșire străine, Pnin trece printr-o serie de încurcături. Este un exilat bântuit de nostalgia după Rusia din perioada premergătoare Revoluției, detestând comunismul. Roman universitar, roman cu cheie și metaficțiune postmodernă.
Petre Barbu
Până la capătul liniei
Editura Cartea românească
“O carte tulburătoare despre iubire, moarte, suferințe și speranțe. O carte întocmai ca viața. Nimic nu există separat, protejat de o graniță bine definită. Iubirea înflorește în preajma morții și luminează suferința, iar durerile se revarsă în speranțe. O carte în care personajele cred cu tărie că iubirea va învinge moartea și că speranțele lor pot alina, ca niște medicamente, suferințele. Toate se regăsesc în câteva destine, greu de introdus într-un spațiu bine delimitat și imposibil de situat într-o ierarhie. Tocmai de aceea este frumoasă viața, pentru că le cuprinde pe toate, de-a valma, într-o dulce și amară îmbrățișare!” Autorul este ziarist la Adevărul Holding. A publicat mai multe romane, un volum de teatru și a obținut un premiu UNITER.
Andrei Pippidi
Case și oameni din București
Editura Humanitas
Două volume care cuprind textele publicate de autor în rubrica “SOS București” din “Dilema veche”. “Lăcomia celor care cumpără casele vechi ca să ridice pe terenul încă ocupat de ele etaj peste etaj, și la fiecare dintre aceste etaje de metal, beton și sticlă birouri de închiriat sau locuințe de vândut scump, nu mai are răbdare. Numai Dumnezeu știe câte case din București sunt părăsite și lăsate să moară în mizerie. Uneori este un mod de ap regăti demolarea, așa cum câte un ticălos prinde pică pe copacul care-și scutură frunzele în curtea lui și atunci îi toarnă acid sulfuric la rădăcină pentru a primi, după ce s-a uscat, aprobarea să-l taie. Și distrugerea arborilor trebuie socotită o crimă împotriva orașului nostru, dar, în privința caselor, situația e prea gravă ca să fie expediată în câteva rânduri.”
