Cei trei acționari români ai companiei de curierat Fan Courier, care au 1.200 de angajați în București, au alocat și anul acesta buget pentru petrecerea de Crăciun.

“Am alocat un buget de 50 de lei (12 euro) pentru fiecare persoană din firmă pentru petrecerea de Crăciun de anul acesta, nivel similar cu cel de anul trecut. Dat fiind că sunt 1.200 de angajați în București, am decis ca fiecare departament să organizeze propria petrecere într-un restaurant separat în care să se încadreze bugetul”, a declarat Adrian Mihai, unul dintre cei trei acționari ai companiei de curierat Fan Courier, cu afaceri de 50 de milioane de euro anul acesta.

Și anul trecut firma a organizat o petrecere de Crăciun pentru angajați, bugetul pe anul acesta fiind cu 10% mai mare, având în vedere faptul că a crescut numărul angajaților. Altfel spus, în jur de 14.000 de euro au fost alocați pentru petrecerea de Crăciun a Fan Courier în acest an.