Ce e fantastic in ceea ce am vazut pe scena Operei la recenta premiera a companiei de balet este extraodinara imbinare intre clasic si modern, intre teatru si dans pe care a obtinut-o Gigi Caciuleanu de la artistii scenei bucurestene, cei pe care ii cunoastem atat de bine in altfel de ipostaze.
Daca Razvan Mazilu si extrapordinara lui maleabilitate in directia teatralizarii gestului coregrafic nu mai surprinde pe nimeni, descoperim in spectacolul Simfonia fantastica alte personalitati secrete sau doar discrete, pana acum, ale companiei de balet bucurestene.
Petruta Almosnino, de exemplu, al carei nume il citim de multi ani pe randul rezervat asistentilor de regie sau coregrafie, se dovedeste de aceasta data un pretios personaj ce joaca si danseaza in prologul Valsului, conturand cu inteligenta profilul Maestrei de balet. De altfel, momentele de recitare care expandeaza durata de doar 40 de minute a Simfoniei fantastice de Berlioz au o densitate expresiva exceptional sustinuta prin consonanta cuvintelor limbii franceze, judicios alternata, relativ rar, cu limba romana.
Am avut senzatia ca luminile au fost manevrate cu mai multa responsabilitate fata de actul artistic decat de obicei, solicitarile autorului spectacolului in ideea decuparii cat mai clare a multiplelor planuri care se nasc pe scena avand ecouri evidente, care au conferit intregului spectacol spatialitate, facandu-ne sa uitam caracteristicile bai de lumina cu care suntem obisnuiti in aceste contexte.
O senzatie extrem de placuta am avut descoperind ca ansamblul de balet al Operei Nationale din Bucuresti, atunci cand este indrumat cu fermitate si cand i se pune la dispozitie o partitura care sa mizeze mai mult pe datele expresive decat pe cele tehnice (unde limitele sunt, din pacate, explicabile), poate face minuni. Remarcabil tabloul Valsului sau cel al partii lente, exceptional desenate vizual de Gigi Caciuleanu.
Un alt personaj pe care il descoperim cu placere este tanara balerina Bianca Fota, pe care n-o vazusem decat in roluri prea putin importante pana acum. Patima cu care joaca partitura vedetei sfasiate de conditia ei si fascinata, in acelasi timp, de seductia propriei persoane, o fac pe Biana Fota sa devina partener cu drepturi egale cu Dan Puric – actorul-mim-dansator si Razvan Mazilu – balerinul-actor a caror evolutie fara fisura sub bagheta lui Gigi Caciuleanu conduce la aparitia unui spectacol de balet cum Opera Nationala din Bucuresti nu a avut de multi ani. Un spectacol ce va starni cu siguranta multe pasiuni.
P.S. Daca n-ar fi fost nenumaratele gafe ale orchestrei, am fi putut vorbi despre un eveniment complet. Este de neacceptat ca o orchestra profesionista sa cante atat de neglijent si chiar urat, in ultima instanta, fara pic de finete, ce sa mai vorbim despre respectarea notelor scrise de Berlioz. Se pare ca Gigi Caciuleanu si-a consumat toata puterea de seductie si de mobilizare in fata corpului de balet, orchestra ramanand din pacate in starea ei naturala.