Ce-aș putea scrie despre o carte
care mi-a plăcut de la prima pină la ultima pagină? Că pină și
chestia aia cu “mai vreau” de după ultimul rind mi s-a indeplinit?
Ultimele douăzeci de pagini ale cărții sint primele din volumul
următor, pentru că trebuie spus de la bun inceput că Ucenicul
asasinului* este prima carte din trilogia Farseer
(Assassin’s Apprentice, 1995; Royal Assassin, 1996;
Assassin’s Quest, 1997).
Este totodată și prima carte
scrisă de americanca Margaret Astrid Lindholm Ogden și semnată cu
pseudonimul Robin Hobb. Alt nume sub care scrie este Megan
Lindholm.
Ucenicul asasinului il
aduce in fața cititorului pe Fitz, bastardul lui Chivalry, care, la
rindul lui, este urmaș la tronul lui Shrewd, regele celor Șase
Ducate. Il insoțim pe tinărul Fitz de la șase ani, virsta la care a
fost adus la Curte, pină la vreo paisprezece ani, cind deja este
asasinul regelui.
Robin Hobb nu urmează traseul
obișnuit al cărților fantasy, despre care știi de la inceput că
personajul are de făcut o călătorie de la un punct A pină la un
punct B, unde A și B pot fi repere temporale sau poziționări in
spațiu. Și merge el și merge și i se intimplă lucruri care mai de
care mai aventuroase, deși dacă multe dintre ele ar lipsi nici c-am
băga de seamă. Ei, la Robin Hobb nu-i așa. Lui FitzChivalry i se
intimplă viața. Are diverse intilniri care il aduc in preajma unor
personaje, dar toate sint hotăritoare pentru el. Iar dacă unele
dintre aceste intilniri par coincidențe din acelea puse cu mina,
asta spune ceva și despre personajele respective, ca de pilda Lady
Grace sau Lady Patience. Dacă lor le mai adăugăm pe Molly și pe
viitoarea regină Kettricken, putem concluziona că viața tinărului
stă sub zodia femeilor, care au un rol deosebit de important in
evoluția sa, dezvoltindu-i sentimente, alianțe, diplomația. Cit
despre bărbați, aceștia formează caracterul tare al viitorului
asasin, de la Burrich, stăpinul grajdurilor – dar nu numai atit -,
pină la bufon, la Chade – maestrul lui in ale asasinatului și ale
spionajului -, la Shrewd, regele care are grijă ca nepotul-bastard
să fie in slujba lui, și chiar la Galen, cel care ar fi trebuit
să-i fie maestru și să-l invețe Meșteșugul. Un personaj care nu
apare, pe care Fitz nu-l cunoaște, este Chivalry, tatăl său. Dar
influența acestuia asupra lui este importantă, atit in părțile in
care bastardul nu are ginduri prea bune față de cel care l-a
prăsit, dar și mai tirziu, cind i se spune că atitudinea tatălui
său a fost singura posibilă pentru a-l proteja. Dacă ar fi arătat
că Fitz este important pentru el, Chivalry l-ar fi transformat
intr-o țintă. Să nu uităm că e vorba despre un regat, despre niște
frați vitregi care iși doresc statutul de moștenitori… iar fiul
moștenitorului favorit, chiar dacă bastard, poate fi oricind un
rival.
Pină și numele i se intimplă
personajului nostru. Fiind bastard, nu avea nume, la inceput i se
spunea “Băiatul”, apoi Fitz, care tot un fel de “fiul lui” era, iar
in final FitzChivalry, fiul lui Chivalry.
Ce e fantasy in toate astea?
Harul lui Fitz de a intra in mintea animalelor, cu care poate
comunica, prin simțurile cărora poate vedea, mirosi, gusta… Sau
Meșteșugul pe care se străduiește Galen, maestrul fals, să-l
invețe, dar pe care Fitz il stăpinește de fapt, alăturindu-i-se lui
Verity, unchiul său, cel care, de unul singur – dar cu ajutorul
acestui Meșteșug – se luptă cu Pirații Corăbiilor Roșii,
inducindu-le tot felul de pericole in care aceștia cred,
intirziindu-le astfel incursiunile belicoase pe țărmurile
regatului.
Acest prim volum are un final,
deși nu tocmai așa cum sintem obișnuiți atunci cind după final
nimic nu mai poate urma. Aici e clar că se mai pot intimpla multe
insă este un final de etapă a vieții lui Fitz, un final al
lămuririi relațiilor cu unchii săi și cu regele, dar și cu
viitoarea regină, Kettricken, soția lui Verity, și chiar o lămurire
a lui cu el insuși, o impăcare cu destinul, dar și o asumare a
lui.
Nu ne despărțim de minunata
carte a lui Robin Hobb fără un gind al lui Fitz, cel pregătit să
devină asasinul regelui: “L-am cunoscut pe omul acesta; omorindu-l,
am omorit o parte din viața mea”.
*) Robin Hobb – Ucenicul
asasinului, Editura Nemira, Colecția Nautilus. Traducere de Antuza
Genescu
MICHAEL HAULICA s-a nascut la 1 februarie 1955. A absolvit Facultatea de Matematica, Sectia Informatica, a Universitatii Transilvania din Brasov in 1978 si, dupa 25 de ani de activitate ca programator, a renuntat la informatica. A debutat cu poezie in revista Flacara, in 1974, a publicat poezie, proza, articole. A fost redactor al suplimentelor SF Supernova si Alternativ SF, iar in anul 2000 a fondat revista Lumi Virtuale (in format electronic). In perioada 2005 – 2007 a fost redactor-sef al Editurii Tritonic, unde a coordonat colectiile fiction.ro si LIT si a editat revista Fiction.ro. Sustine rubrici despre literatura F&SF in Observator cultural, Ziarul de Duminica si Dilemateca. A publicat texte in antologiile Motocentauri pe acoperisul lumii (1995), Nemira ’95, Nemira ’96, Quasar 001 (2001), România SF 2001, Megaera Anthology (SUA, 2005), AtelierKult: povestiri fantastice ( 2005), Millennium Est (2006, in limba franceza), The New Weird (SUA, 2008). A fost tradus in limbile engleza, maghiara, croata, daneza, bulgara, franceza, ceha.