Fantezia, fictiunea, fictionalizarea tind sa devina in lumea contemporana instrumente de investigatie menite sa completeze ratiunea si logica, iar aceasta nu doar in domeniul artelor si al culturii, ci chiar in cel al stiintei. Am sa schitez in continuare profilul a trei termeni care exprima nuante diferite ale conceptului de fantezie: imaginatia, imaginarul si imaginalul.
Imaginatia este termenul traditional care desemneaza ceea ce grecii numeau phantasia, functia sufletului producatoare de imagini (eidola, phantasmata, imagines etc.). Cum inca de la Platon fantasmele erau niste copii imperfecte, chiar eronate, fata de idei (eidos, idea), imaginatia a fost considerata o functie psihica de rangul doi. Cu exceptia neoplatonismului arab si a Renasterii, incepand cu Descartes si filosofii clasici, imaginatia a fost mai departe considerata “nebuna casei”, care nu face decat sa perturbe si sa incurce ratiunea. Romantismul a recuperat si a revigorat conceptul de imaginatie, insa mai degraba pe latura literara, a creatiei, asociindu-l geniului, ca mistic modern.
Imaginarul este un concept creat in secolul XX (Bachelard, Durand etc.) pentru a reinnobila stiintific si filosofic mai vechiul si laxul termen de imaginatie. Desigur, imaginarul defineste tot functia psihica creatoare de imagini, dar intr-un sens mai dinamic, punand accentul pe producerea imaginilor. Daca imaginatia traditionala era conceputa ca o tehnica de recombinare a unor imagini preexistente (cele oferite de simturi), imaginarul modern a preluat psihanaliza si toata filosofia abisala, punand accentul pe producerea de imagini genuine, fantasmatice,care sunt generate de inconstient, de intuitie, de gandirea prelogica si dau nastere la revelatii, mituri, arta.
Imaginalul este un termen adaptat de ganditorul francez Henry Corbin din filosofia islamica. Filosofii sufiti au preluat din cultura antica modelul emanationist plotinian, dupa care Unul creeaza lumea printr-o serie de emanatii descendente: Intelectul (Nous) cosmic, Sufletul lumii (Pneuma sau Anima mundi), Lumea materiala. Cea de-a doua emanatie, conceputa ca o energie cosmica, are drept corespondent in om sufletul (Psyche), instanta subordonata intelectului (Nous). Anima mundi are rolul de a “plasmui”, de a modela, de a da forma materiala ideilor incorporale. Ea este un fel de imaginar divin sau cosmic. Filosofii Renasterii au reluat aceasta conceptie, vazand in virtutea imaginativa (vis imaginativa) si in sufletul fantastic (phantasticon pneuma) o putere prin care magul isi materializeaza dorintele si vointa. Prin urmare, imaginalul desemneaza o lume a imaginilor metafizice, la fel de consistenta ontologic pe cat este si lumea ideilor lui Platon. Adaptand la conceptiile actuale acest sistem neoplatonician, imaginalul poate fi corelat cu ceea ce am ajuns sa numim, in postmodernitate, imagosfera sau iconosfera, lumea imaginilor vehiculate de media, de reclame, de cultura vizuala aflata in expansiune exponentiala.