Lou Harvey-Zahra
Educația creativă într-o familie unită
Cum să transformi lacrimile, furia și zbuciumul, fiind aproape de copiii tăi
Editura Univers enciclopedic Gold
Traducere de Alina Lorena Brebeanu.
Autoarea este o britanică stabilită în Australia, educator și consilier parental cu multă experiență. În cartea de față prezintă, într-o manieră sugestivă și într-un stil accesibil, o nouă cale de educație responsabilă a copiilor, care îi poate ajuta pe părinți să acționeze în așa fel încât să se bucure de o viață de familie plină de armonie, de copii calmi și fericiți. Bazându-se în mare măsură pe experiența proprie de educatoare și de mamă, dar și pe interacțiunea cu părinții pe care i-a consiliat, ea oferă numeroase sugestii și idei originale pentru a întări relația dintre părinți și copii și a trece cu ușurință, adesea în mod amuzant, peste momentele dificile. Iese în evidență ideea că prin imaginație și o bună organizare evenimentele obișnuite ale vieții de familie pot fi transformate în momente speciale.
Printre subiectele abordate se numără importanța ritmurilor zilnice, organizarea unor momente festive pe parcursul anului, activitățile manuale, poveștile și jocurile care dezvoltă îndemânarea, creativitatea și spiritul de inițiativă al copiilor. Foarte utile sunt noțiunile practice de disciplină creativă, prezentate în detaliu, ca și elementele de educație ecologică.
Este o carte accesibilă, stimulativă, cu o abordare realistă a problemelor și cu sugestii ușor de pus în aplicare, o carte foarte utilă atât pentru părinți, cât și pentru educatori.
„Dintre toate subiectele de atelier și de discuții pe care le ofer, educația creativă este de departe cea mai simpatizată. Este un subiect la care se gândește orice părinte: cum să educ într-un mod pozitiv și plin de iubire? Pot schimba comportamentul fără să țip, fără pauze, fără amenințări, negocieri și recompense? Pot păstra limitele și să rămân legat(ă) de copilul meu? Mulți dintre noi au o dorință puternică de a se îndepărta de așa-zisele metode autoritare de educare, dar se întreabă dacă pot găsi o hartă bine trasată după care să se ghideze. Căutăm o nouă cale. încă mai trebuie să le arătăm copiilor cum să trăiască în această lume, cum să fie acceptați de societate, cum să respecte bunurile altora și pe ceilalți. Copiii încă mai au nevoie de limite impuse cu iubire.
În decursul deceniilor ca profesor și părinte, am petrecut mai mult timp în încăperi pline cu copii decât cu persoane adulte. În timpul acestor ore și zile m-am străduit să trasez acea nouă hartă, să descopăr o nouă cale de a întâlni copii, de a vedea care sunt cerințele lor, corespunzătoare etapei lor de viață, de a găsi soluții alternative la provocări, astfel încât să transform situațiile dificile cu dragoste. Această carte conține roadele muncii mele și este o plăcere să o împart cu voi.
Acum douăzeci de ani, am fost destul de norocoasă să predau într-un mediu dătător de inspirație. Toți copiii din acea clasă erau autiști. Ca profesor, să te ocupi de copiii cu autism poate avea provocările sale, dar acest mediu era special. Ceea ce a ajutat la crearea acestei atmosfere pozitive a fost faptul că stăpânirea comportamentului era unul dintre țelurile noastre și parte din planificarea și documentația noastră pentru copii, alături de matematică și limba engleză.
Aveam un sistem unic și pozitiv pentru a ne ocupa de comportamentul problematic. Se numea «cea dintâi metodă cel mai puțin restrictivă». Această metodă începea întotdeauna cu a te întreba de ce un copil manifesta un anume comportament problematic. Se considera că această întrebare ajută la obținerea unei înțelegeri a motivelor și nevoilor elevului. Ce anume comunică comportamentul? Ce abilități l-am putea învăța pentru a înlocui comportamentul, nedorit? Strategiile profesionale adecvate au fost urmate și notate: am redirecționat elevul sau am schimbat mediul din sala de clasă pentru a schimba comportamentul și așa mai departe. Cele mai puțin restrictive intervenții au fost întotdeauna primele încercate; intervenția cea mai restrictivă era pauza și mereu a fost folosită numai ca ultimă opțiune. Să pui un elev în pauză era ceva serios: presupunea consultarea părinților și permisiune scrisă. Pe parcursul unui an, folosisem tehnica pauzei doar de câteva ori și numai cu un elev. Pauza era folosită atât de rar, sau abia dacă se recurgea la ea, pentru că se respecta «cea dintâi metodă cel mai puțin restrictivă».
Metoda a avut mare succes: ne-a ajutat să înțelegem comportamentul elevilor și să facem schimbări adecvate, păstrând relații pozitive între profesor și elev și un mediu școlar armonios.”