“Suntem oarecum surprinși de informațiile contradictorii privind oportunitatea listării anumitor companii la care statul deține participații. Nimeni nu poate anticipa ce anume se poate întâmpla în 2010 sau 2011 sau dacă sunt așteptări de revenire economică, de aceea nu trebuie amânată aducerea pe bursă a pachetelor de acțiuni controlate de stat”, a declarat Stere Farmache, președintele Bursei de Valori București în cadrul evenimentului “Vânzarea la bursă a acțiunilor statului și lansarea Fondului Român de Investiții”, organizat de Ziarul Financiar. Farmache consideră că trebuie urmat exemplul Poloniei, care nu s-a speriat de criză și a înregistrat printre cele mai valoroase IPO în ultimii ani.
Eveniment
Farmache, BVB: nu trebuie amânată aducerea pe bursă a pachetelor de acțiuni controlate de stat
"Suntem oarecum surprinși de informațiile contradictorii privind oportunitatea listării anumitor companii la care statul deține participații. Nimeni nu poate anticipa ce anume se poate întâmpla în 2010 sau 2011 sau dacă sunt așteptări de revenire economică, de aceea nu trebuie amânată aducerea pe bursă a pachetelor de acțiuni controlate de stat", a declarat Stere Farmache.