Există un scriitor care a vândut milioane de exemplare din cărțile sale, în limba în care le-a scris sau în zecile de traduceri care i-au apărut în mai toate țările globului din Apus sau Răsărit. Un scriitor care fascinează milioane de oameni, așa cum alte milioane de oameni îl consideră mediocru. Un scriitor ignorat de critica literară din țara sa și din multe alte țări, dar membru al Academiei Braziliene de Litere și onorat cu câteva dintre cele mai prestigioase distincții ale lumii. Se numește, ați intuit, Paulo Coelho. E brazilian. Despre el Fernando Morais, alt scriitor, cam de-o vârstă, a publicat o carte voluminoasă, aproape șase sute de pagini, tălmăcită acum și în românește și apărută de curând la Editura Humanitas*).
Toți cei care îl iubesc pe Coelho vor găsi în această carte noi argumente să-l iubească. Mulți dintre cei cărora nu le place scriitorul brazilian vor cădea pe gânduri. Se vor afla în fața unui personaj aproape fantastic, practic un erou de roman. Indiferent dacă vor iubi sau nu după aceea cărțile lui Coelho, vor fi uimiți de om. Portretul reușit de Morais este fantastic, rare sunt cazurile în care un alt scriitor reușește un portret atât de viu al unui semen de-al său. Încă din primele pagini.
Aflăm că Paulo Coelho e avid de public și de publicitate. Când ajunge la Budapesta și constată că, dintr-o eroare, nu e așteptat de absolut nimeni, nici gazde, nici reporteri, nici fani, e uluit și starea de indispoziție îl paralizează. Fumează mult. Are ticuri – cum ar fi fixarea privirii într-un punct la orizont și o închinare scurtă, înainte și după o acțiune importantă. Își spune rugăciunea în liniște de cel puțin trei ori pe zi. E sexagenar, dar dă dovadă de o energie de invidiat – din profesionalism și din vanitate. E încăpățânat și a fost încăpățânat și înainte de a deveni renumit. E superstițios. De pildă, refuză să ia cina la mese unde sunt treisprezece persoane.
Îi place să fie răsfățat – și asta cam oriunde se duce. În 2006, când fabricantul german Audi i-a comandat un text de șase mii de semne, pentru a-l introduce în raportul anual al acționarilor, și l-au întrebat cât dorea să primească pentru lucrare, a răspuns glumind “O mașină!”. A primit-o, adică 16.000 de euro pentru fiecare literă scrisă! Coelho a reacționat încântat, declarând că i s-a spus că și Hemingway primea cinci dolari pe cuvânt!
Are cincizeci de perechi de ochelari din plastic, oferiți de soția proprietarului unui lanț de magazine. Preferă să locuiască în sudul Franței, departe de tumultul civilizației, în orășelul Tarbes, într-o veche moară de grâu dezafectată, singur, cu soția și bucătăreasa pe care a adus-o din Brazilia. Își taie lemnele pentru șemineu, are grijă de trandafiri, adună frunzele uscate, tunde gazonul. Acasă impune reguli numite, în glumă, “regulament de mânăstire”.
Cercul de relații ale cuplului este mic. Are fani printre celebrități – fostul președinte Bill Clinton, fostul președinte Vladimir Putin, actrița Julia Roberts. Îi plac sesiunile blitzkrieg de autografe, uneori semnează sute de cărți pentru sute fani, un soi de exhibiționism. Cărțile sale preferate sunt “Străinul” de Camus, “Tropicul racului” de Henry Miller, “Ficțiuni” de Borges. Îi place să se confeseze, să vorbească despre lupta sa pentru a fi un scriitor recunoscut, despre conviețuirea cu drogurile, cu vrăjile, cu internările în ospicii, despre cum și-a regăsit drumul credinței. Pentru că fusese un băiat rebel, internat de trei ori într-un ospiciu, se culcase cu bărbați, colecționase nenumărate cuceriri feminine, participase la orgii, se drogase. Se plictisise studiind și devenise un consumator vorace de cărți. A editat la un moment dat o revistă underground. A fost partenerul legendarului rocker Raul Seixas, căruia i-a fost textier. A fost atras de satanism și s-a întors la religia catolică.
A început să scrie. La patruzeci de ani, în 1987, a publicat “Jurnalul unui mag”. A vândut patruzeci de mii de exemplare. În anul următor a publicat “Alchimsitul”. După un an, vânduse din ambele cărți o jumătate de milion de exemplare. Începea succesul. Critica literară l-a ignorat, dar Academia Braziliană de Litere l-a primit ca membru. Mai târziu a fost decorat cu Legiunea de Onoare a Franței. Are de câteva decenii același agent literar, pe brazilianca Monica Antunes, supranumită și “Vrăjitoarea din Barcelona”, care a devenit puntea de legătură a scriitorului cu lumea, pentru că tot ce are legătură sau implică, direct sau indirect, producția sa literară trece obligatoriu prin agenția condusă de ea.
Despre acest om care, din enumerarea faptelor de mai sus, pare să fi avut o viață fabuloasă, a scris Fernando Moreira o carte minunată. A lucrat la carte trei ani, între 2005 și 2008, timp în care l-a însoțit aproape peste tot pe Coelho, în diferite colțuri ale lumii, i-a ascultat prietenii și inamicii, i-a intervievat fostele consoarte, și-a petrecut săptămâni întregi la Institutul “Paulo Coelho” – există și așa ceva! – pentru a scana documente, fotografii, agende vechi, scrisori primite și trimise, a pus laolaltă fragmente lăsate de Coelho de-a lungul a șaizeci de ani. Toate acestea pentru că Paulo Coelho este un om universal, care a trezit interesul întregii lumi, cum puțini au făcut-o. O sută cincisprezece milioane de oameni i-au citit cărțile, îi fac cunoscute ideile, scrierile, viziunile. Un adevărat mag al sufletului.
“I-am spus lui Fernando lucruri pe care nu le-am spus nimănui…, nici măcar mie însumi.” “Ca orice scriitor – îi scria Coelho lui Morais –, am cochetat întotdeauna cu ideea unei autobiografii. Dar e imposibil să scrii despre tine însuți fără să-ți justifici greșelile și să lauzi lucrurile care ți-au ieșit – face parte din firea omenească. De aici a pornit ideea să-ți accept cartea așa de repede, chiar dacă riscam să văd dezvăluite lucruri care, după părerea mea, nu sunt necesare. Pentru că, dacă ele fac parte din viața mea, trebuie să vadă lumina zilei. De aici a venit decizia mea – de care, în multe momente de-a lungul acestor lungi trei ani, mi-a părut rău – de a deschide jurnalele pe care le scriu de când eram adolescent. Chiar dacă nu mă voi recunoaște în cartea ta, știu că acolo este o parte din mine.”
Rezultatul este cea mai cuprinzătoare privire de până azi asupra fascinantei existențe și creații a celui mai tradus scriitor în viață. Dar și plină de orgoliu. O poveste – spune editura – la care nici măcar cei mai creativi scenariști n-ar putea să viseze.
*) Fernando Morais – Magul. Extraordinara viață a lui Paulo Coelho, autorul romanului Alchimistul. Editura Humanitas. Traducere din portugheză de Robertina Sfetcu